La Galeria Triade din Timișoara s-a deschis la sfârșitul săptămânii trecute expoziția “Joschen Fischer. Cele mai mici lucrări. Colaj. Obiect.” Colecția de mărunte (ca dimensiuni) juxtapuneri plastice va putea fi vizitată până la 30 mai.

Expoziția reunește un număr de colaje obiectuale realizate de artist în ultimul an. Perspectiva pe care o abordează sculptorul alunecă între poetic, enigmatic, ironic și subversiv. Referințele culturale prezente subtextual, precum și utilizarea tehnicilor ready-made-ului fac apel la diferitele stiluri ale modernismului – Dada, suprarealism, obiectualismul anilor 70. Punctul de vedere este, însă, întotdeauna foarte subiectiv și critic. În ciuda faptului că tehnicile folosite “datează”, obiectele sculptorului șochează prin elanul imaginativ și prin insolitul asocierilor.

Proiectul a mai fost dezvoltat și în alte spații. Într-o mare piață publică din Montevideo (plaza Cagancha), expoziția s-a numit “Sudario della calle”. Acolo, artistul a confecționat la fața locului obiecte pe care, ulterior, le-a dăruit trecătorilor.

Artistul este profesor de sculptură la Universitatea Johann Wolfgang Goethe-Institutul de Padagogie Artistică din Frankfurt pe Main, Germania. În această calitate are colaborări cu mai multe universități europene, între care și Facultatea de Arte din Timișoara.

În cadrul evenimentului “Noaptea albă a galeriilor”, vernisajul expoziției timișorene s-a prelungit i cu o serie de manifestări, precum: film, proiecții video, experiment.