Reinventând, cu fiecare vers, “folclorul urban”, recurentele “șlagăre în devenire“, parcă pentru a-și manieriza sau verifica talentul de “textier”, pe ritmuri hip-hop, Sorin Gherguț poate da “frisoanele” unei scripturalități neinhibate.
“mă întrebi de ce-s trist?/ i m sad ’cause i missed/ again, une fois de plus, noch einmal, iarăși/ și iarăși/ fiind turist/ și ca orice turist , căutând diferențe/ în cel mai pur spirit structuralist/ (lux calm/ calm voluptate) (…)// ca om/ ca turist / ca artist/ e ușor a scrie/ primul vers/ a scrie versul al doilea/ e floare la ureche/ a scrie versul trei/ e nimica toata/ mai greu e/ sa te naști la început/ și mai greu e/ să te naști la mijloc/ cel mai greu e/ să te naști la sfârșit// asfaltul e trist și el și noi am coborât în gările toate/ și restul e lux, și restul e calm, și restul e doar voluptate”. (poco reciclabile)
O poezie “teoretică”, tehnică, a intertextualității, accelerată, împinsă radical spre sfidarea limitei (Lyotard, Rorty), favorizând contextualizarea sau hibridul (Bahtin), în care poetul – provocând adevărate implozii ontice – aparține textului (Derrida), în cel mai consacrat limbaj textualist, fiind, simultan, un “outsider din interior”, cum ar fi spus Linda Hutcheon, parodiind modelul structuralist al semnificării în plan formal.
“Less is (amore) more (ore re)” :
“Și țurțuri falici prinși în clești de gheață/ în bucureștii cu transportul de suprafață/ și subteran deviate/ cea dintâi și cea de pe urmă voluptate// de fiecare dată când mă gândesc la tine, câștig/ de fiecare dată când mă gândesc la altceva, pierd ceva/ odată cu tine, pe care nu te am și poate că nu sunt decât un motan/ o voce care spune cum că, run/ forest run: decât un motan și poate numai un șoarece/ alunecând pe-o căpșună pe care încearcă s-o-încalece”.
În “paper jam session”, un fragmentarism dus la extrem, până la limita dezagregării fizice a textului, poezia conturând un mecanism de producere în fluxul memoriei, cu scurte flash-uri ce țin de “insert biografist”, “revival suprarealist” sau “intertextualisme reziduale” (după cum își decodifică autorul tehnica poetică). Un “Apocalimerik” este viața textului sau textualismul, iar aluziile filologice, de cerc închis, nu se opresc, ba dimpotrivă, devin un festin al metonimiei și o cascadă de imaginație : “caut un suprem calambur”, “rezumatul unul fonem”, “paper jam”, “poanta supremă”, “râsul cuantic”, “râs al particulelor elementare” ; “pentru că orice text literar și orice operă de artă,/ e un joc de abilitate și de strategie cu mai multe niveluri./ și un quizz cu întrebări din istorie/ pentru că totul e pentru front./ pentru un sfert de oră de glorie”.
Versurile sunt “cristale lichide”, versurile se “acuplează”, lumea concretă e pe dos, în timp ce regnurile se întrepătrund, ca într-o poveste, unde autorul reprezintă o parte din text, acea parte care absoarbe întregul, este un călător străbătând “viitorul lila, prezentul crem, trecutul cafeniu”…
“(…)quote over, capul la fund, fundul la cap, it’s an order/ lumea pe dos, whatever, wherever/ apa în apă înoată, aerul zboară lejer prin văzduh/ dulce, amară, acră, sărată/ apa în apă înoată/ aerul înmiresmat prin văzduh dă din aripi de aer/ natur/ (…) mi-ai fost mai dragă, draga mea,/ ca versurile mele scoase din foldere pe ecran”. (“ontox”)
Poetul poate fi damnat și îndrăgostit, textul amintește de baladele lui Tom Waits, și
re-semnifică “atelierul lui Warhol”, într-un vortex expresionist, sau “ontox”, cum îi spune el, care colectează – în intrarealitate – secvențe percepute intempestiv, prin aceeași tehnică a fragmentarismului postmodernist .
Din “jacks files” :
“abitând într-un frig la limita criogeniei,/ am visat dimineață că aveam în cameră un copac”// “într-o sală de clasă de-am fi acum am vorbi/ despre diferența între meserie și artă./ în numele fărădelegii, neconformității și inoportunității.”// “gânditul adânc ochii ți-i face frumoși/ spune un spot magic johnson”.// “dam’ eros și fuckin’ thanatos se răzbună pe relația noastră/ damnată de logos, sweet logos,/ that is, cum ar veni/ comunicările noastre cu witzuri, aliterații și calambururi,/ închei acest vers up buridan ‘ass “.
Poezia este un happening grafico-textual, un “paper jam session“:
” Aș prefera de o sută de ori să ne întâlnim într-un dreptunghi verde, pe iarbă/ cu mingea la picior/ la mine sau la tine, și peste puțin timp la tine în poartă,/ oricum te voi bate la scor/ ipocrit cititor”.
Ironică, distantă, ambiguă (în sensul “Jocurilor manierismului logic“, cum ar fi spus Marta Petreu, adusă în intertext de autor), scriitura postmodernistă marca Sorin Gherguț, impune un scriitor teribil de concentrat care recuperează, textualist, “spiritul de finețe” pascalian. Astfel, el transliterează “minimalist”, în poem, ceea ce Gorgias atribuia “logosului”, Platon, literelor, iar Pascal hazardului social-istoric, în contiguitatea litere/ jocuri de hazard :
“heil hybris! heil spleen/ hai la mine să bem un vin/ hai la mine să bem venin (si ea va veni)”// “Perseverați, perseverați și iar perseverați în eroare, nu există/ altă cale/ de ieșire, de a o depăși, cu niciun chip/ să nu dați înapoi și să nu renunțați!/ (și dacă ați greșit și-ați renunțat, perseverați!”).
Sau, cum ar fi spus Derrida, în “Farmacia lui Platon“, din “Diseminare“, cuvântul, “ca o contracție nominală a paradoxului dezvoltat : Le cause et les effets de l’amour”…
Sorin Gherguț – Orice (uverturi & reziduuri), Editura PandoraM, 2012