Chiar dacă la prima vedere oferta acestui festival ar fi putut părea amenințată de monotonie, lucrurile nu au stat deloc așa.
Acest lucru s-a datorat însă nu atât minunatelor instrumente prezente pe scena Studioului “Mihail Jora” al Radiodifuziunii de-a lungul celor 10 zile de festival, cât personalităților distincte și foarte variate ale soliștilor. Este vorba despre un tip de varietate care a conturat într-o manieră extrem de convingătoare și pe deplin cuprinzător arta interpretării violonistice. A fost o adevărată șansă pentru public, mai ales pentru aceia care au putut trece dincolo de “acordurile plăcute” ale muzicii interpretate – majoritatea concertelor aparținând repertoriului romantic – și au putut avea o frecvență disponibilă și pentru receptarea diferențelor culturale care i-au format pe cei cinci violoniști de mare valoare care provin la origine din același spațiu cultural românesc.Deși ideea de a demonstra că marketing-ul nu este întotdeauna inamicul culturii și al artei nu a fost susținută de promovarea proiectului – afișele nefăcând referire la instrumentul pe care se cânta în fiecare seară a festivalului – totuși scopul festivalului Viori de colecție la Sala Radio a fost atins. Artiști români de cel mai înalt nivel, care desfășoară o reală carieră internațională, au dialogat în fața publicului pe tema pasiunii pentru vioară, pentru lumea mereu minunată și mereu altfel pe care sunetul acestui instrument o poate releva atunci când se află în mâinile unor adevărați artiști.
Iar violoniștii Bogdan Zvorișteanu, Remus Azoiței, Ștefan Horváth, Gabriel Croitoru și Alexandru Tomescu – în ordinea intrării lor în programul festivalului – s-au dovedit a fi adevărați maeștri. Adică nu doar posesorii unui redutabil bagaj de tehnică instrumentală tradusă prin remarcabile șarje de virtuozitate, ci și gânditori plini de har asupra celor cântate, spuse, împărtășite publicului. Pentru conformitate, lor li s-au alăturat Orchestra de cameră radio dirijată de Tiberiu Soare și Jozsef Horvath, Orchestra Națională Radio dirijată de Christian Badea și Mihnea Ignat și pianiștii Clara Cellich, Horia Mihail, Valentin Gheorghiu și Eduard Stan.
Inerentele vagi umbre estetice nu pot fi astfel puse – datorită tocmai acestui nivel constant foarte bun al tuturor invitaților acestui festival – decât pe seama unor puncte de vedere subiective și nu pot face referire în consecință decât la subtilități în privința manierei în care un solist sau altul “a văzut” modul de a încadra în stil un anume opus. Acest festival a dovedit, printre altele, că atunci când este vorba nu doar despre pasiune, ci și despre niște naturi artistice puternice și impregnate de nevoia de continuă autodepășire, mediul concurențial extrem de dur al occidentului nu creează diferențe între artiștii care își desfășoară activitatea curentă pe poziții extrem de importante și de expuse precum cele de concert maestru al Orchestrei Suisse Romande din Geneva sau al Orchestrei simfonice din Basel, ori de profesor la Royal Academy of Music și cei care deși desfășoară o activitate internațională au totuși baza activității în România, precum Gabriel Croitoru ca profesor la Universitatea Națională de Muzică, solist al Filarmonicii din Ploiești, prim-violonist al cvartetului Transilvania și parte a altor proiecte camerale, sau Alexandru Tomescu, solistul Formațiilor Muzicale Radio și protagonist al unor importante proiecte solistice și camerale.
De altminteri, Alexandru Tomescu și al său Concert în la minor pentru vioară și orchestră op.53 de Dvořak a marcat o încheiere apoteotică a acestei prime – sperăm nu și ultime – ediții a acestui festival, care datorită portofoliului foarte valoros de violoniști români activi la acest moment are ce arăta pe viitor. Alexandru Tomescu pare a traversa, spre bucuria tuturor celor care îl ascultă, o perioadă fastă a carierei sale, în care bucuria de a face performanță muzicală cu sens trece rampa, așa cum se spune în teatru, într-o manieră foarte convingătoare către public. Acum, când publicul aclamă cel mai tare, adevărata maturitate artistică își va spune sperăm în mod hotărât cuvântul, înscriindu-l pe Alexandru Tomescu în galeria acelor artiști români care au demonstrat că arta artistului este stăpâna instrumentului.
Festivalul internațional Viori de colecție la Sala Radio a fost o demonstrație a faptului că marile instrumente nu pot fi considerate astfel decât în mâna unor artiști care se ridică cel puțin la valoarea lor. Fie ele construite de Antonio Stradivarius, Giuseppe Guarneri sau Niccolo Gagliano.