Deși nici în acest an nu și-a văzut visul cu ochii (adică mutarea cu arme și bagaje la Grand Palais), Salonul de Carte de la Paris, considerat de ani buni ca fiind o viețuitoare culturală muribundă, a izbutit să strângă, în cele patru zile de funcționare plină + una cu program redus (seara avanpremierei din 17 martie), circa 180.000 de vizitatori. Adică un pic mai mult decât anul trecut. Adică un real succes.
Într-o dureroasă foame de public, organizatorii de la Porte de Versailles au inventat și acum zeci de ispite câștigătoare (și una care nu se pune: gratuitate pentru cadrele didactice – căci manifestarea a avut ca partener Ministerul Educației Naționale). De pildă, au pus, cu o remarcabilă lipsă de fasoane, în centrul de interes al Salonului o manifestare arborescentă, Special Suspense, în care actorii au fost policier-urile, thriller-urile și alte trambuline spre frison, îmbrăcate fie în forma romanului negru, fie în aceea a benzii desenate tradiționale sau a expresiei manga (una dintre cele mai euforice și de succes formule culturale ale momentului, cel puțin în spațiul nipon și francez). Pentru întâia oară, Salonul și-a invitat vizitatorii să descopere un mare oraș literar, prin circa 20 dintre autorii săi. E vorba despre Buenos Aires, care, în 2011, a fost ales, de către UNESCO, capitală mondială a cărții.
Interesantă, tot într-un plan exotic, dar și în acela de alimentare a sentimentelor francofone, a fost suita de manifestări “2011, année des Outre-mer”, adică o fiestă DOM-TOM (acronimul desemnează, colectiv, ansamblul teritoriilor aflate sub suveranitate franceză și situate în afara continentului, adică o populație de 2,6 milioane locuitori), care a oferit o tribună largă autorilor și editorilor “ultra-marini”. S-au organizat lecturi în serial (nu au lipsit de la rendez-vous nici “Millennium”, nici “Amurg”, spre consternantul entuziasm al publicului care, de ani buni, uită să se mai plictisească de aceste serii romanești), seri de poezie (sub semnul “Printemps des poètes”) și câteva expoziții. Una cu ștaif, “100 de ani Gallimard” (mulți înainte!), altele efervescente și situate în mira de interes a publicului tânăr – “Manga franceză la Pika Edition”; o expoziție-omagiu dedicată lui Grzegorz Rosinski și vikingului său Thorgal, care de 30 de ani încoace face deliciul amatorilor de BD; sau expoziția “Enigmele Agathei Christie în bandă desenată”.
Ca și anul trecut, Salonul pare, dacă e să ne uităm la
evenimentele pe care le privilegiază, o sucursală a Festivalului
Benzii Desenate de la Angoulême. În rest show-uri, premii peste
premii (Bernard Werber a acordat marele premiu pentru carte în
format digital) și, desigur, nelipsitele ședințe de autografe.
Francezii, regi absoluți ai flirtului și amorurilor de-o zi, dau,
uneori, uluitoare, inexplicabile dovezi de fidelitate: marea
buluceală a fost, așa cum se prevedea, la sesiunea Amélie Nothomb,
unde, pentru a primi o vorbă caldă și 13 litere pe pagina de gardă
a unui volum, fanii au stat la coadă mai mult de două ore.
Luminile rampei s-au focalizat însă, indiscutabil, pe
invitații speciali ai târgului, care au fost nu mai puțin de cinci:
Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia, adică, generic,
literaturile nordului. Povestitori plini de har, adăpați la
șuvoaiele reci și proaspete ale marilor saga septentrionale, autori
de bombe literare de vreo treizeci de ani încoace (începând cu
Sjowall și Wahloo, cuplul mitic al anilor 80, continuând cu
deliciosul Paasillinna, care devenea autor de bestseller în 1989,
cu “Anul iepurelui”, continuând cu Jostein Gaarder – “Lumea
Sophiei” -, care a readus filosofia în atenția publicului de pe
toată planeta, și încheind cu, of, Stieg Larsson) nordicii și-au
trimis 40 dintre cei mai reprezentativi autori actuali, care s-au
explicat publicului, au dat interviuri și au făcut ședințe de
lectură și autografe.
De la Camilla Lackberg la Sofi Oksanen (gotica domnișoară care în curând va fi tradusă la Editura Polirom), și de la Per Olov Enquist la Jens Christian Grondhal, niște scriitori (reprezentați de 2.000 de titluri traduse și aflate în standuri) care fac un portret desăvârșțit al lui Homo Nordicus. Un portret pe care cititorii români, fără să se deplaseze până la Porte de Versailles, îl pot bine recompune din traducerile pe care, de o bună bucată de vreme, le face la noi Editura Trei.