Producătorul de echipamente pentru protecția mediului și pentru construcții Comelf Bistrița (CMF), controlat de grupul Uzinsider București, și-a bugetat pentru acest an un profit brut de 1,7 mil. euro, de circa 2,1 ori mai ridicat față de cel estimat a fi realizat în acest an, de 0,8 mil. euro.
Totodată, compania mizează în 2012 pe o creștere a cifrei de afaceri cu 18%, până la 38,8 mil. euro, potrivit proiectului de buget elaborat de companie.
Producția fizică ar urma să se majoreze anul viitor cu 16,4%, la 12.200 de tone față de 10.480 de tone estimate a fi realizate în acest an.
Compania intenționează să majoreze salariile angajaților cu 13% anul viitor, până la nivelul maxim atins în anul 2008, se mai arată în proiectul de buget.
Compania a aprobat recent trei variante de proprame de investiții pentru anul 2012 în funcție de fondurile pe care le va putea obține în vederea retehnologizării fluxurilor de fabricație.
Din resurse proprii compania poate susține investiții de 0,95 mil. euro pentru anul următor, iar prin credite bancare până la 3,8 mil. euro. Dacă firma reușește să atragă fonduri europene totalul investițiilor pe 2012 al Comelf se va cifra la 10,6 mil. euro.
În primele nouă luni, afacerile Comelf s-au majorat cu 31%, până la 106 mil. lei, iar profitul companiei a urcat semnificativ, de la 0,31 mil. lei la 1,46 mil. lei în primele trei trimestre din acest an.
Acțiunile Comelf sunt cotate în prezent la 1,8 lei, capitalizarea companiei fiind de 42 mil. lei (12,8 mil. euro).