Presa străină și analiștii financiari au comentat schimbările politice de la București insistând pe nemulțumirea populației față de austeritate, dar și pe faptul că România este într-o situație relativ bună.

FT: Demisia lui Emil Boc s-ar putea dovedi o manevră politică a lui Traian Băsescu

Demisia premierului Emil Boc s-ar putea dovedi o “manevră politică disperată” orchestrată de președintele Traian Băsescu, scrie blogul Financial Times, într-un material cu titlul “România: Băsescu aruncă zarurile”.

“Premierul României, Emil Boc, a demisionat luni, fiind liderul politic din Uniunea Europeană ce devine cea mai recentă victimă a crizei economice, primul din estul Europei”, scrie blogul FT.

“Băsescu l-a numit în funcția de premier interimar pe actualul ministru al justiției, Cătălin Predoiu. Dar, dat fiind că Predoiu este singurul politician independent din Guvern, este puțin probabil să se afirme ca un nou lider capabil să reconstruiască susținerea coaliției liberale, cu atât mai puțin să impună schimbări radicale”, adaugă FT.

“Mai probabil este ca, în contextul apropierii alegerilor locale în vară și a parlamentarelor, în noiembrie, politicienii din coaliție să încerce să privească spre circumscripțiile electorale și să se teamă de prețul politic pe care riscă să îl plătească din cauza reformelor nepopulare. Este posibil ca Boc să fi demisionat pentru că se săturase. Dar este mai probabil ca el și Băsescu să încerce regruparea forțelor în perspectiva alegerilor. Noul prim-ministru ar putea reuși acum să se distanțeze puțin de programul de austeritate. (…) Manevra i-ar permite lui Băsescu să demonstreze că este receptiv la solicitările opiniei publice”, consideră Financial Times.

The Wall Street Journal: Boc demisionează pentru a proteja stabilitatea țării

Primul-ministru Emil Boc a anunțat luni că va demisiona imediat alături de guvernul său pentru a proteja stabilitatea țării. Boc a demisionat pentru “a detensiona” situația socială, făcând referire la săptămânile de proteste din România împotriva măsurilor de austeritate introduse în 2010.

Boc, care a devenit prim-ministru în 2008, a făcut apel la clasa politică scindată să dea dovadă de maturitate și să voteze rapid un nou guvern. El și-a apărat deciziile spunând că “acestea au fost dificile, dar că le-a luat de nevoie, nu pentru că a vrut acest lucru”.

Reuters: Boc pleacă după ce românii au îndurat gerul de afară

Premierul României Emil Boc a demisionat luni după câteva săptămâni de proteste în întreaga țară împotriva măsurilor de austeritate și cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare.

Boc a fost nevoit să reducă salariile bugetarilor cu un sfert și să majoreze TVA pentru a primi bani de la FMI.

Mii de români au îndurat gerul de afară în ultima lună pentru a protesta împotriva lui Boc și a aliatului său, președintele Traian Băsescu.

BBC: Premierul Emil Boc pleacă după protestele anti-austeritate

Primul-ministru român Emil Boc a demisionat “pentru a detensiona situația politică și socială” după o serie de proteste împotriva măsurilor de austeritate.

Deși economia României a crescut anul trecut, guvernul a fost lovit de trei săptămâni de proteste.

Boc a redus salariile bugetarilor cu 25% și a înghețat pensiile, majorând în același timp TVA la 24% într-o țară considerată a doua cea mai săracă din Uniunea Europeană.

Moody’s: România va continua probabil să respecte acordul cu FMI și UE

România va continua probabil reformele fiscale și ajustările structurale inițiate de fostul guvern, iar în acest caz demisia cabinetului condus de Emil Boc nu va influența ratingul de țară, a afirmat analistul Moody’s Atsi Seth.

Moody’s urmărește situația politică din România de la începerea protestelor în urmă cu trei săptămâni și a avertizat deja că problemele politice, precum demisia guvernului, ar putea amplifica incertitudinile legate de strategiile economice într-un an electoral, a declarat Seth pentru Mediafax.

Seth a notat în acest context că numirea tehnocratului Cătălin Predoiu (ca premier interimar – n. red.) arată că politicile guvernului vor respecta în continuare programul cu FMI și UE.

“Principala noastră preocupare este legată de politici și nu de o anumită compoziție a guvernului. În consecință, vom monitoriza îndeaproape politicile și aplicarea lor în următoarele săptămâni și luni”, a adăugat Seth.

FMI: Ne așteptăm ca acordul să continue

Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat ieri pentru Reuters că Fondul se așteaptă ca acordul cu România să continue după demisia premierului Emil Boc.

Fitch: Țintele fiscale vor fi respectate

Analistul Fitch Ratings Gergely Kiss a afirmat pentru Mediafax că România va respecta, până la alegerile parlamentare, programul convenit cu FMI și UE, inclusiv țintele fiscale pentru acest an.

Erste Bank: Nu este motiv de creștere a costului finanțării

Analistul Juraj Kotian de la Erste Bank consideră că depunerea mandatului guvernului condus de Emil Boc nu este motiv de creștere a costurilor de finanțare ale României, atât timp cât va exista continuitate în privința cooperării cu FMI și Comisia Europeană și a consolidării fiscale.