Comisarul-sef Dan Bucur, seful serviciului de investigare a fraudelor din cadrul Politiei Capitei, si-a dat ieri demisia in urma unui incident cu un taximetrist. Demisia i-a fost acceptata.



Incidenatul s-a petrecut in noaptea de luni spre marti, cand, comisarul-sef Dan Bucur se intorcea acasa. El i-a solictat unui taximetrist sa-l duca pe o distanta scurta, intre Piata Universitatii si Foisorul de Foc. Este cunoscut ca soferii de taxi refuza astfel de curse sau solicita tarife mai mari.



Dan Bucur sustine, intr-o declaratie acordata Mediafax, ca soferul a refuzat. “Ca orice om civilizat, am insistat, spunand ca platesc, insa tot nu a vrut”, a declarat Dan Bucur. El a precizat ca i-a atras atentia soferului ca incalca Legea taximetriei si ca este ofiter de Politie. De asemenea, i-a cerut documentele si l-a chemat la sectie pentru verificari.



Soferul, la randul sau, i-a chemat pe colegii sai prin statie si, astfel, in zona, au aparut peste 40 de taximetre, care au blocat traficul. Fost nevoie de interventia politistilor pentru deblocarea circulatiei. Taximetristul, fost politist, potrivit unor surse citate de Mediafax, sustine ca Dan Bucur ar fi fost sub influenta alcoolului.



Dupa incident, Politia Capitalei a format o echipa de ancheta, care a stabilit ca an Bucur era in timpul liber si a facut verificarea actelor de bord ale taximetristului.