Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) se întâlnește azi în ședință pentru a stabili dacă este legală decizia conducerii SIF Muntenia (SIF4) că 37 de acționari reprezentând 17% din drepturile de vot acționează în mod concertat și nu au dreptul să voteze în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) cu toate acțiunile pe care le dețin, potrivit unor surse de pe piața de capital.

SIF Muntenia a decis joi că 37 de acționari reprezentând 17% din capital nu pot vota în AGA din 6/7 iulie decât cu 5% din acțiuni, cât este pragul de deținere. Deși nu au nicio legătură unii cu alții, investitori precum Gheorghe Iaciu, Adrian Andrici și alții au ajuns să fie puși la un loc cu suedezii de la East Capital, cu ING și Royal Bank of Scotland, conducerea SIF Muntenia considerând că acționează concertat. SIF Muntenia nu a oferit o motivație a deciziei.

La AGA de azi, 6 iulie, pe ordinea de zi a fost revocarea membrilor Comitetului Reprezentanților și alegerea de noi membri, dar și distribuirea de dividende, prezența a fost de circa 9,7% din acționari, sub pragul necesar de 50% din acționarii cu dreptul de vot. Ședința AGA a debutat cu nereguli pentru că secretarii de ședință au fost aleși nu prin exprimarea votului în baza acțiunilor deținute de acționarii prezenți ci prin ridicarea mâinii. Ședința a fost prezidată de Marian Dinu, președintele Comitetului Reprezentanților.

Mâine, 7 iulie, are loc a doua convocare, cu aceeași ordine de zi, AGA putându-se ține indiferent de numarul acționarilor prezenți. Mâine se anunță o zi fierbinte, pentru că grupul de acționari care au drepturile de vot suspendate nu vor renunța în a-și face auzite și impuse punctele de vedere, acuzând conducerea SIF4 de abuz prin suspendarea drepturilor de vot. Mai mult, investitorii de pe piața de capital cer CNVM să ia o poziție fermă cu privire la declanșarea acțiunii concertate și suspendarea drepturilor de vot. Constatarea acțiunii concertate nu este legală dacă nu primește avizul CNVM.

“Cerem CNVM să informeze imediat SAI Muntenia Invest și SIF Muntenia că actul de suspendare a drepturilor de vot ale unor acționari SIF Muntenia, pe temeiul unei acțiuni concertate neprobate și nejustificate legal, este un act lipsit de bază legală și că nu poate fi aplicat în cadrul adunării generale a acționarilor SIF Muntenia din data de 6/7 iulie 2012. În cazul în care CNVM va rămâne pasivă în fața acestor abuzuri, exercitate de SAI Muntenia Invest dintr-o poziție aflată în vădit conflict de interese, AIPC va sesiza toate autoritățile internaționale și grupurile de experți cu competențe în materia piețelor reglementate din cadrul comunitar”, a declarat Dumitru Beze, președintele Asociației Investitorilor pe Piața de Capital.