Situația dificilă a băncilor spaniole și riscul extinderii problemelor bancare din țări precum Grecia au dat un nou impuls unor propuneri amânate ale CE, pentru o lege referitoare la instituțiile financiare aflate în pericol de faliment.

Comisia Europeană va prezenta propunerile pe 6 iunie.

Proiectul conferă autorităților naționale de reglementare capacitatea de intervenție agresivă pentru preluarea controlului asupra băncilor afectate, lichidarea și impunerea de pierderi deținătorilor de obligațiuni ale acestora.

CE nu sugerează introducerea imediată a unui fond unic al UE pentru închiderea sau reabilitatea băncilor cu probleme, dar propune o legătură mai strânsă între fondurile naționale de acest tip. Astfel, un fond de salvare din Marea Britanie, de exemplu, ar fi obligat să furnizeze un împrumut unui fond din Franța, dacă banca în pericol are operațiuni în ambele state.

Dacă propunerile vor fi acceptate de țările membre, ar fi un prim pas către un sistem pan-european de supraveghere și contribuție la lichidarea băncilor aflate în dificultate, un element vital pentru “uniunea bancară” cerută de Banca Centrală Europeană.

Legea, care ar putea intra în vigoare în 2014, ar introduce un regim al insolvenței băncilor din UE, potrivit unor oficiali europeni.

În plus, reglementarea va cere țărilor să se pregătească pentru prăbușirea unei bănci, prin colectarea unei sume echivalente cu 1% din depozite, prin intermediul unei taxe anuale aplicate băncilor.

Acești bani ar fi păstrați într-un fond de rezervă și folosiți într-o situație de urgență, pentru susținerea unei bănci cu probleme prin împrumuturi și garanții.

Proiectul a fost finalizat la scurt timp după ce liderii europeni, reuniți săptămâna trecută la Bruxelles, au convenit să analizeze soluții de aprofundare a integrării în UE și zona euro, care ar putea include cooperarea mai strânsă în domeniul bancar.

Regulile mai stricte privind colaborarea fondurilor naționale de salvare ar putea să fie respinse de țări precum Marea Britanie, care consideră că autoritățile de la Londra, nu cele de la Bruxelles, trebuie să aibă autoritatea unică în deciziile de alocare a banilor pentru susținerea băncilor.

Demersul către un fond unic de salvare a băncilor ar putea deranja și Germania, care s-a opus oricărei încercări de folosire a puterii sale financiare pentru susținerea unor bănci din state vulnerabile, precum Spania.

Propunerile au nevoie de acordul tuturor țărilor membre ale UE, precum și al Parlamentului European, și au puține șase de suscces fără sprijinul Germaniei și al Marii Britanii.

Subiecte #banci#ue