Comisia Europeana pregateste o lista cu masurile precise pe care Romania si Bulgaria trebuie sa le ia pana in luna octombrie a acestui an pentru ca Executivul Uniunii Europene sa aprobe aderarea celor doua tari la UE la 1 ianuarie 2007. “Pregatim o lista de obligatii pentru a indica in mod precis diferitele etape care trebuie parcurse pentru rezolvarea diverselor probleme subliniate in raportul” din 16 mai, a declarat ieri Ricardo Pascual Bremon, responsabilul cu coordonarea strategiei de extindere din cadrul Directiei Generale Extindere a Comisiei Europene. Secretarul de stat in Ministerul Integrarii Europene Leonard Orban a declarat ieri pentru ZF ca lista se refera la masuri privind combaterea coruptiei si reforma justitiei, la cele peste 30 de stegulete galbene si cele patru stegulete rosii cuprinse in raportul Comisiei Europene. Sunt chestiuni administrative, dar si legislative ce trebuie luate. Intre legile ce trebuie adoptate se numara, potrivit lui Orban, o noua lege privind finantarea partidelor politice, dar si instituirea unei comisii pentru verificarea averilor demnitarilor. Adoptarea acestor masuri sunt, in ochii Comisiei, un semnal ca Romania ia in continuare masuri anticoruptie, spune Orban.