Comisia Europeană (CE) a propus miercuri noi reglementări de evaluare și verificare a bugetelor statelor din zona euro, solicitând prerogative privind revizuirea proiectelor de buget dacă nu se încadrează în reglementările europene, cu scopul final de a introduce obligațiuni comune.

Noile reglementări au un caracter “intruziv” și sunt menite să asigure respectarea directivelor UE și scăderea necesarului de finanțare al guvernelor din zona euro, și pot servi drept fundament pentru introducerea, în viitor, a unor obligațiuni comune ale blocului monetar, transmite Reuters.

Potrivit propunerilor legislative ale CE, proiectele de buget ale statelor din zona euro ar trebui să fie bazate pe prognoze economice independente.

O altă directivă propusă de Comisie vizează crearea unui cadru legal care să permită supravegherea îndeaproape a politicilor țărilor care primesc deja finanțare de la zona euro sau care se confruntă cu o instabilitate financiară acută.

“Pentru a reveni la creștere, statele membre trebuie să fie mai ambițioase când vine vorba de implementarea angajamentelor privind reformele structurale, cât și de acceptarea unei integrări mai profunde a zonei euro. Obiectivele vizate prin acest pachet – creștere economică, stabilitate financiară, disciplină bugetară – sunt interconectate. Avem nevoie de toate aceste elemente dacă vrem să depășim situația actuală de urgență, spre o Europă în care solidaritatea este echilibrată printr-o responsabilitate solidă”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

După implementarea mecanismelor dure de supraveghere și control a politicilor fiscale naționale din zona euro, cele 17 state s-ar putea finanța în comun de pe piețe prin așa-numite “obligațiuni de stabilitate”.

Comisia a prezentat trei variante principale prin care ar putea fi create astfel de instrumente de credit, aparent fără a înclina spre una dintre acestea.

“Comisia vrea să clarifice că orice mișcare spre introducerea obligațiunilor de stabilitate ar fi fezabilă și dezirabilă numai dacă ar avea loc o consolidare simultană, puternică, a disciplinei bugetare la nivelul zonei euro”, notează CE.

Cele trei variante sunt: înlocuirea totală a finanțării naționale cu obligațiuni de stabilitate emise de zona euro și garantate atât de guvernele naționale, cât și de organismele europene supranaționale; înlocuirea parțială a împrumuturilor la nivel național cu obligațiuni comune, garantate de guverne și de instituțiile europene; sau înlocuirea parțială a emisiunilor naționale cu obligațiuni de stabilitate , garantate însă numai de guverne.