Membrii Comisiei s-au reunit, luni după-amiază, în ședință pentru a decide prin vot în legătură cu proiectul Guvernului.

În urma votului, proiectul a primit raport de respingere.

Raportul conține inclusiv amendamentele adoptate în timpul dezbaterilor.

Liderul PNL Crin Antonescu a anunțat, luni, după ședința USL, că se va da raport de respingere la proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roșia Montană.

Crin Antonescu a precizat că, în ședința USL, s-a ajuns la consens în acest sens.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după ședința USL în care s-a decis ca proiectul de lege transmis de Guvern să fie respins de către Comisia parlamentară specială, că proiectul minier de la Roșia Montană se va face în baza Legii cadru care urmează a fi elaborată de Legislativ.