Parlamentarii din comisiile de buget-finanțe au avizat favorabil, marți, cu 19 voturi “pentru” și 13 voturi “împotrivă”, a doua rectificare a bugetului de stat pe 2011.
Ordonanța de urgență a fost criticată de parlamentarii PSD și PNL, care au votat împotrivă. Aceștia au arătat că rectificarea bugetară a avut un punct de vedere negativ din partea Consiliului Fiscal, iar banii care s-au alocat au fost dați “în funcție de interesele arcului guvernamental”.
Deputații și senatorii din comisiile de buget-finanțe au avizat favorabil și OUG de rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.
Guvernul a decis, în 16 noiembrie, efectuarea celei de-a doua rectificări a bugetului din acest an, prin care a retras fonduri de la ministerele Muncii, Agriculturii, Educației, Mediului, Finanțelor și la Academia Română și a suplimentat alocările pentru Sănătate, Transporturi, Dezvoltare Regională și Turism, Economie, Cultură și Interne.