Sorin Crețeanu, unul dintre asociații miliardarului bucureștean Gabriel Popoviciu, era un personaj aproape necunoscut publicului până în 2007, când acțiunile principalei companii de construcții pe care o controlează, Comnord București (COSC), au sărit de zece ori pe piața RASDAQ, transformându-l dintr-o dată în unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri de pe Bursă.

Acum, compania mai valorează mai puțin de 2% din capitalizarea de atunci, numărându-se printre companiile care au fost cele mai lovite de criza din ultimii trei ani.

Ascensiunea bruscă a acțiunilor Comnord, care depășea cu mult ritmul de creștere al afacerilor companiei (care s-au dublat în perioada 2005-2007), se datora în principal creșterii dezlănțuite din acel moment al pieței imobiliare. La fel se întâmpla atunci și cu alte companii din sectorul construcțiilor sau din imobiliare, precum Imotrust Arad (ARCV) sau mai cunoscuta Impact București (IMP), care au suferit de asemenea scăderi puternice pe Bursă în ultimii trei ani.

În prezent, companiile imobiliare sau din sectorul construcțiilor au ajuns să fie evaluate pe prețul câtorva apartamente, percepția negativă a investitorilor accentuându-se pe măsură ce raportările oficiale indică noi scăderi ale sectorului construcțiilor (INS a anunțat că volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 18,9% în noiembrie 2010 față de noiembrie 2009).

“În 2007 era un over reaction în sus, acum e un over reaction în jos. Atunci totul părea roz și se anunțau în fiecare zi investiții în imobiliare, acum companiile de construcții se bucură la orice mică licitație. Cred că economia internă se zbate să atingă minimul în această perioadă, iar în momentul în care vor exista semnele clare ale relansării economice, sectorul construcțiilor va deveni cu siguranță printre cele mai interesante”, explică Andrei Rădulescu, analist la firma de brokeraj Target Capital.

La o capitalizare de 4 mil. euro, Comnord a devenit una dintre companiile interesante de pe Bursă. De altfel, scăderea prețului acțiunilor la minimele ultimilor șase ani a făcut ca volatilitatea să crească. Ieri, titlurile Comnord au câștigat 7%.

Deși afacerile companiei s-au contractat puternic, pe fondul întreruperii unor proiecte, cum ar fi lucrările la două pavilioane ale Romexpo, estimate în 2008 la 36 mil. euro, aceasta deține active importante, care ar putea reveni în atenția investitorilor în momentul în care sectorul imobiliar va da semne de redresare.

Potrivit raportului pe 2009, valoarea contabilă a activelor Comnord era de circa 152 mil. lei (36 mil. euro), în timp ce datoriile însumau 53 mil. lei (12,5 mil. euro). Capitalurile proprii se ridicau astfel la 91 mil. lei (21,5 mil. euro).

Potrivit aceluiași raport, compania deține un teren de 1,2 hectare în sectorul 3 din București și terenuri de circa 12,7 hectare în Buftea. Comnord mai deține 34% din Lafarge Comnord, o firmă în care este parteneră cu grupul francez Lafarge, 50% din proiectul Băneasa Rezidențial, unde este asociată cu firma Băneasa Investments a lui Gabriel Popoviciu, și 3,7% din Piața Obor Market, dezvoltatorul pieței Obor, unde acționar majoritar este firma Practic București, controlată de familia Dimofte.

Comnord deține și 99% din producătorul de construcții metalice Girueta Jilava (GIRU), o altă firmă listată pe RASDAQ, care are în prezent o capitalizare mai mare decât Comnord, de 25 mil. lei, dar și o lichiditate extrem de scăzută. Compania lui Crețeanu este asociată cu Procema București și cu Poșta Română în firma Imopost Developments, care dezvoltă un hotel în apropiere de Piața Victoriei, pe un teren care a aparținut Poștei.

Această asociere a generat un scandal de corupție în 2008, în care au fost implicați doi foști miniștri.

Pe lângă Comnord, Crețeanu mai deține institutul de proiectări în construcții Procema București, care și-a redus în 2009 afacerile la 134 mil. lei, de la 306 mil. lei în 2008 și a dat afară jumătate din cei 256 de angajați. La Comnord, numărul de angajați a scăzut de la 230 în 2005 la 76 în 2009.

Nici reprezentanții Comnord și nici Sorin Crețeanu nu au putut fi contactați ieri pentru comentarii.

Cât au pierdut magnații din construcții

În 2007, companiile din imobiliare și construcții ajunseseră să fie evaluate la niveluri de câteva ori peste cifra de afaceri, datorită creșterii necontrolate a sectorului imobiliar. După trei ani de cădere în imobiliare, aceleași companii au ajuns să valoreze mai puțin de 10% din capitalizarea din 2007.

Dezvoltatorul imobiliar Impact București, controlat în proporție de 20% de Dan Ioan Popp, ajunsese în 2007 să fie evaluat la peste 320 mil. euro, iar investitori mari, precum Julius Baer și Lehman Brothers cumpărau pachete semnificative de acțiuni. În prezent, valoarea companiei este de 23 mil. euro.

Compania imobiliară Imotrust Arad, deținută de omul de afaceri Alexandru Bercea, a fost una dintre revelațiile lui 2007, ajungând la o valoare de 150 milioane de euro, de aproape patru ori afacerile companiei din acel an. Între timp, valoarea companiei a scăzut la 9 milioane de euro.

Valoarea producătorului de BCA Prefab București (PREH) deținut de Marian Petre Miluț, urcase în 2007 la 160 mil. euro, de patru ori cifra de afaceri. În prezent, capitalizarea Prefab este de 21 mil. euro, sub cifra de afaceri din 2009.