Compania americană AOL va concedia 10% din cei circa 5.500 de angajați, în cadrul unei restructurări vizând în special divizia Patch, o serie de portaluri de știri locale din SUA, potrivit CNN.

“Planul de restructurare al Patch și alte acțiuni de restructurare în cadrul companiei vor include, potrivit estimărilor, 10% din personal, cea mai mare parte fiind angajați ai Patch”, se arată într-un document transmis bursei din SUA de AOL.

Directorul general al companiei, Tim Armstrong, a declarat recent că circa o treime din cele 900 de site-uri ale Patch au rezultatele sub așteptări în privința traficului și veniturilor. Armstrong vrea readucerea pe profit a diviziei până la sfârșitul anului.

AOL estimează costuri de 14-18 milioane de dolari în acest an ca urmare a procesului de restructurare, urmând, însă, ca economiile realizate să aducă un impact poszitiv la profitul operțional de cel puțin 30 de milioane de euro.

Sistemul de site-uri Patch a fost înființat în 2007 și viza înlocuirea ziarelor locale. Site-urile au de obicei unul sau doi jurnaliști, care acoperă evenimente locale. Armstrong s-a aflat printre cofondatorii Patch. AOL a cumpărat Patch la un preț estimat la 7 milioane de dolari în 2009, când Armstrong a devenit director general al companiei.

Subiecte #AOL#concedieri