Compania chineză care se judecă cu Apple pentru drepturile asupra mărcii iPad în China ar putea cere compensații de până la două miliarde de dolari, după ce în urmă cu peste doi ani a vândut cu 35.000 de lire sterline marca grupului american.
Potrivit unor documente deținute de Apple, care includ emailuri și un contract, grupul a convenit cu Proview în urmă cu peste doi ani să cumpere drepturile asupra mărcii iPad în mai multe țări. Prețul a fost de 35.000 de lire sterline (55.494 dolari la cursul actual), scrie Wall Street Journal (WSJ). Apple se judecă cu Preview în China pentru dreptul de folosire a mărcii pe piața chineză.
Documentele par să susțină afirmațiile Apple că a cumpărat drepturile pentru marca iPad de la Proview, o dispută cheie în procesul dintre cele două părți, potrivit WSJ.
Un tribunal din Hong Kong a dat dreptate anul trecut Apple, însă o instanță din China continentală a susținut cererea Proview la ultimul proces.
Proview, un producător de ecrane pentru PC-uri care a cerut protecție sub legea falimentului, susține că deține drepturile exclusive pentru marca iPad în China și a cerut oprirea exporturilor și importurilor de iPad-uri. O interdicție asupra exporturilor ar avea implicații majore asupra Apple, întrucât grupul folosește furnizori din China pentru multe din componentele folosite pentru iPad și alte produse vândute la nivel global.
Președintele Shenzen Proview, Yang Rongshan, a declarat că autoritățile din peste 30 de orașe au luat măsuri în privința disputei. Chiar dacă tableta iPad rămâne disponibilă la magazinele Apple din China și la alți retaileri, oficiali guvernamentali au impus retragerea acestora din unele magazine din țară.
“Dacă nu suntem compensați corespunzător, Apple nu va folosi marca iPad în China continentală”, a spus Yang, care este și acționar majoritar la Proview International Holdings, companie listată la Hong Kong, dar suspendată de la tranzacționare în prezent.
Yang nu a înaintat o sumă considerată acceptabilă pentru compensații, dar Li Su, președinte al Hejun Vanguard Group, o firmă de consultanță care reprezintă creditorii Proview, a afirmat că avocații americani ai Proview au sugerat să se ceară două miliarde de dolari.
În decembrie, un tribunal din orașul chinez Shenzen a respins un proces deschis de Apple în care grupul susținea că drepturile asupra mărcii iPad pentru China îi aparțin, ca urmare a acordului cu Proview. Tribunalul a explicat decizia afirmând că tranzacția nu a acoperit decât Taiwan, iar divizia din Shenzen a Proview are încă dreptul de a autoriza un transfer al mărcii în China. O audiere finală urmează să înceapă la Înalta Curte din Guangdong pe 29 februarie. Decizia acestei instanțe este finală, conform legislației chineze.