Concefa Sibiu (COFI) cere deschiderea procedurii generale de insolvență, cu intenția de reorganizare a activității, a anunțat joi, compania de construcții.

Consiliul de Administrație (CA) al companiei a decis joi introducerea cererii pentru deschiderea insolveței și solicitarea către instanță privind desemnarea societății profesionale Casa de Insolvență Transilvania drept administrator judiciar, potrivit unui raport remis Bursei.

Veniturile companiei de construcții au scăzut cu 28% anul trecut, de la 128,7 milioane lei la 92,5 milioane lei, iar constructorul a înregistrat pierderi de 35,7 milioane lei, după un profit de 3,5 milioane lei în 2010, potrivit rezultatelor financiare preliminate. Cheltuielile au avansat cu 3,8% anul trecut, la 128,3 milioane lei, de la 123,5 milioane lei în anul anterior.

Concefa a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 85 milioane lei, mai redusă cu 24% față de anul precedent, când rulajul s-a plasat la 111,7 milioane lei.

Datoriile companiei au urcat de la 142,4 milioane lei în 2010 la 160,1 milioane lei. Totodată, creanțele s-au majorat anul trecut de la 42,6 milioane lei la 62,3 milioane lei.

Soții Vasile și Maria Cercel controlează 31,1% din acțiunile Concefa, iar o altă persoană fizică, Adina Maria Blajiu, deține 31,5% din capital, potrivit celor mai recente date disponibile.

Acțiunile Concefa, listate la Bursa de Valori București, au închis ședința de joi la un preț de 0,018 lei, în creștere cu 1,12%. La această cotație, valoarea de piață a companiei este de 11,3 milioane lei (2,6 milioane euro).