Compania de stat US Postal Service are de mult timp probleme de finanțare, dar nu a fost niciodată atât de aproape de marginea prăpastiei precum în prezent, scrie cotidianul american New York Times (NYT).
Poșta nu dispune de suficiente lichidități și nu va reuși să acopere o plată de 5,5 miliarde de dolari în luna septembrie și ar putea fi nevoită să-și oprească activitatea complet în această iarnă, dacă legislativul american nu intervine pentru stabilizarea financiară.
“Situația noastră este extrem de serioasă. În cazul în care Congresul nu ia nicio măsură, vom intra în încetare de plăți”, a declarat șeful companiei, Patrick R. Donahoe.
Conducerea a implementat în ultimele luni o serie de măsuri dureroase de reducere a pierderilor, care vor ajunge în acest an fiscal la 9,2 miliarde de dolari. Acestea includ eliminarea livrărilor poștale sâmbăta, închiderea a 3.700 de oficii poștale și concedierea a 120.000 de angajați, circa o cincime din personalul total de 653.000. Totdată, alte 100.000 de posturi ar urma să dispară prin plecări voluntare sau pensionări. În urmă cu zece ani, Poșta avea aproape 900.000 de angajați.
Problemele Poștei rezultă din noile realități dure ale revoluției internetului, care a condus la declinul trimiterilor prin serviciile poștale convenționale, notează NYT.
Totodată, decenii de concesii făcute sindicatelor angajaților, inclusiv clauze care exclud concedierile, majorează cheltuielile operaționale ale Poștei. Costurile cu forța de muncă reprezintă 80% din total, comparativ cu 53%, respectiv 32%, la United Parcel Service și FedEx, cei mai mari doi competitori privați ai companiei de stat.
O comisie a Congresului va analiza, marți, situația Poștei, însă politicienii republicani și democrați nu au reușit să ajungă la un consens, la scurt timp după dezbaterile aprinse privind majorarea plafonului de îndatorare.
Ratarea plății de 5,5 miliarde de dolari către un fond de sănătate al angajaților, programată pe 30 septembrie, nu va genera un dezastru imediat, potrivit NYT, însă pe la începutul anului următor compania va rămâne fără bani pentru plata salariilor și benzinei, fiind forțată să oprească livrările.