Transportul aerian merge foarte prost, iar conform ultimului studiu realizat de Directia generala a aviatiei civile (DGAC), situatia nu se va ameliora, relateaza suplimentul economic al cotidianului Le Figaro. Dupa efectul catastrofic al atentatelor din 11 septembrie 2001, companiile aeriene au trebuit sa faca fata permanentelor amenintari teroriste. Lungile luni de asteptare care au precedat razboiul din Irak nu le-a avantajat afacerile, insa epidemia de pneumonie atipica este cea care le-a dat lovitura de gratie.
In consecinta, rezultatele companiilor de transport aerian sunt in cadere libera, in timp ce se reduc costurile tot mai mult pentru a evita falimentul. (Numarul unu mondial al industriei, American Airlines tocmai a scapat din doua incercari de preluare). Conform Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni (IATA), cele 277 de companii care o compun au pierdut in total 30 de miliarde de euro in 2001 si 2002, “adica echivalentul profitului realizat incepand cu 1945. Pentru acest an sunt prevazute pierderi de inca zece miliarde de dolari”.
Ultima companie aeriana care si-a facut publice rezultatele financiare, respectiv compania olandeza KLM, a inregistrat cea mai mare pierdere din cei 84 de ani de existenta: 416 milioande de euro pentru exercitiul financiar 2002-2003, fata de 156 de milioande un an mai devreme. In Germania, Lufthansa a obtinut de la pilotii sai acceptarea de mai putine ore de lucru pentru a incerca sa se faca fata crizei sectorului aviatic. Air France, a carei privatizare pare la acest moment deja compromisa si care a prevazut deja o reduceree a investitiilor din acest an de 250 de milioande de euro, s-a confruntat cu o scadere a traficului de 8,4 procente. La fel s-a intamplat si in cazul companiei British Airways, al carei trafic a scazut cu 2 procente, in conditiile unei dinminuari de 22,1% a numarului de bilete vandute pentru destinatiile din Asia.
In conditiile in care perspectiva unui faliment atarna deasupra unui mare numar de companii de transport aerian, concentrarea sectorului pare inevitabila pentru un mare numar de observatori. KLM a afirmat saptamana trecuta ca la nivelul transportatorilor pe distante mari nu mai exista loc decat pentru trei sau patru operatori europeni. De partea cealalta a Atlanticului Fred reid, director general al Delta Air Lines si David Siegel de la US Airways sunt de aceeasi parere.