Companiile de la Bursa si-au propus sa distribuie in acest an dividende in valoare de circa 2,33 mld. lei (630 mil. euro) din profitul net obtinut in 2007, cu 25% mai mult decat in anul trecut, cand acestea le-au dat actionarilor dividende de 1,86 mld. lei (530 mil. euro).
Cele mai mari randamente ale dividendului le ofera Alro Slatina, Alumil Rom Industry, cu castiguri de 9%, respectiv 6,9%, calculate pe baza preturilor de inchidere de vineri.
Valoarea dividendelor a crescut in acest an cu 100 mil. euro, pe de o parte ca urmare a faptului ca unii dintre emitentii de la Bursa au obtinut profituri mai mari in 2007, cum e cazul BRD sau Alro Slatina (ALR), iar altii au alocat o rate mai mari din profiturile obtinute pentru remunerarea actionarilor, ca in cazul Petrom (SNP).
O contributie semnificativa a avut-o si listarea transportatorului de gaze naturale Transgaz Medias (TGN), care va distribui actionarilor dividende in valoare totala de 113,7 mil. lei (30,7 mil. euro). Excluzand Transgaz, dividendele previzionate a fi acordate anul acesta sunt in crestere cu circa 19,3% fata de cele din 2007, in ciuda faptului ca profitul total obtinut de aceleasi companii s-a redus in perioada similara cu 5,8%, pana la 3,75 mld. lei (peste 1 mld. euro).
Scaderea de profit a fost influentata semnificativ de diminuarea castigului Petrom anul trecut cu 22% fata de cel obtinut in 2006. Compania petroliera a alocat insa o parte mai mare din profit pentru dividende, 61%, fata de 44% anul trecut, dividendele din acest an fiind mai mari cu 6,7%.
De altfel, valoarea dividendelor acordate de Petrom, Alro Slatina si BRD, cele mai mari trei companii de la Bursa, a crescut cu 25%, la 1,92 miliarde de lei (520 de milioane de euro), respectiv peste 80% din suma dividendelor propuse de toate companiile de la Bursa.
Alro Slatina a propus pentru acest an distribuirea intregului profit pentru dividende, valoarea cumulata a acestora depasind-o chiar si pe cea a BRD, in ciuda faptului ca profitul obtinut de producatorul de aluminiu reprezinta aproape jumatate din cel realizat de cea mai mare banca listata pe Bursa.