Companiile media europene au ajuns la performante deosebite in acest an, VNU si United Business Media (UBM) previzionand ca rezultatele vor atinge estimarile, relateaza Financial Times.



VNU este un grup olandez care detine cea mai mare companie de cercetare de piata din lume, AC Nielsen. Pentru acest an a previzionat ca dividendele vor creste cu valori cuprinse intre 17% si 19% datorita “dezvoltarii benefice a afacerilor” si rezultatelor mai bune in comparatie cu 2003, desi cresterea a fost partial diminuata de deprecierea dolarului american.



Rob van den Bergh, presedintele si directorul executiv al companiei s-a declarat multumit de “cererea pentru servicii de media si marketing”. Acesta a afirmat ca se asteapta ca cifra de afaceri sa se majoreze cu 6% la divizia de marketing a grupului si cu 7% la cea de cercetare de media.



VNU a declarat ca editurile sale se lupta cu tendinta de diminuare a castigurilor din publicitate cu care se confrunta revistele de comert si de e-media, dar crede ca piata a dat semne de redresare in semestrul doi.



Intre timp, UBM, compania de media din Marea Britanie, a declarat ca rezultatele obtinute in ultima jumatate a anului au depasit previziunile datorita performantelor bune obtinute de toate diviziile grupului. Reprezentantii UBM au declarat ca “participarea la expozitii, editurile, distributia stirilor si cercetarea de piata au contribuit decisiv la aceste rezultate”.



UBM (United Business Media), care este asteptata sa anunte un inlocuitor pentru directorul executiv Lord Hollick pana la sfarsitul anului 2004, a declarat ca serviciul sau de distributie, PR Newswire “a continuat sa creasca puternic” in ultimul semestru al anului.



Five, canalul de televiziune englez din care UBM detine un pachet de 35%, a evoluat bine, cresterea constanta a audientei si a cotei de piata imbunatatind profiturile operationale.



Totusi, cifra de afaceri a UBM la divizia din Statele Unite a continuat sa scada, desi cota de piata s-a majorat, compania evoluand pe o piata aflata in scadere. UBM a avertizat ca operatiunile din domeniul educatiei medicale se lupa in continuare cu impactul negativ al reglementarilor.