Compania Concefa (COFI) construiește la Cluj un parking de 310 locuri, investiție de peste 7,2 mil. lei (circa 1,7 mil. euro), fără TVA, susținută din bugetul municipalității clujene. Construcția are un regim de înălțime de D+P+3E+terasă, suprafața construită este de 1.650 mp, iar cea desfășurată de 6.600 mp. Până în prezent, circa 85% din lucrările de construcție ale parkingului Fabricii din cartierul Mărăști, au fost finalizate.
Compania Concefa, este controlată de Cercel Maria și Cercel Vasile Popoviciu, care dețin împreună 62,6% din acțiuni, dar și de alți acționari. Concefa a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 111,7 mil. lei (26,6 mil. euro), având un număr mediu de 476 de angajați, conform sitelui Ministerului Finanțelor Publice.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a finalizat recent o investiție în valoare de circa 4,6 mil. lei (peste 1 mil. euro), fară TVA, în realizarea parkingului de pe Aleea Băișoara, din cartierul Gheorgheni. Lucrările de construcție au fost executate de asocierea dintre companiile Construdava și Stoneco. Primăria Cluj-Napoca a creat în anul 2011 un număr total de 2.682 de noi locuri de parcare, iar în prezent se află în execuție două parkinguri de cartier, în Mărăști (Fabricii) și Mănăștur (Mehedinți).