Firma de construcții Concefa Sibiu (COFI), aflată în insolvență, a raportat anul trecut o pierdere de 53,2 mil. lei (12 mil. euro), chiar mai ridicată decât în 2011, când rezultatul net s-a cifrat la 51,9 mil. lei (12,2 mil. euro). Evoluția a venit în contextul în care veniturile companiei s-au contractat de aproape patru ori, la 22,7 mil. lei (5,1 mil. euro). Firma este administrată judiciar de Casa de Insolvență Transilvania. Conducerea Concefa spune că declinul afacerilor a fost cauzat de faptul că starea de insolvență a făcut imposibilă participarea constructorului la licitații pentru lucrări.
“Starea de insolvență a dus la imposibilitatea participării la licitații, având în vedere prevederile din caietele de sarcini privind participarea societăților aflate în insolvență, dar societatea a înaintat spre analiză oferte de execuție lucrări în subantrepriză pe Coridorul IV de cale ferată, oferte ce însumează peste 41 mil. lei, oferte prin susținere financiară și tehnică și oferte în calitate de subcontractant la mai multe licitații, dintre care două licitații sunt încă în desfășurare”, spun reprezentanții Concefa.
În urma pierderilor suferite anul trecut, capitalurile proprii ale Concefa au devenit negative, respectiv -37,5 mil. lei și înregistra datorii totale de 167 mil. lei (37,7 mil. euro), majoritatea datoriilor fiind reeșalonate pe o perioadă mai lungă. Concefa a intrat în insolvență în luna martie a anului trecut, la un an după ce s-a listat la prima categorie a bursei de la București. Horațiu Cercel (foto), directorul general al Concefa care controla compania anterior insolvenței, a atras în acționariat mai multe fonduri de investiții străine.