Omul de afaceri Horațiu Cercel, proprietarul firmei de construcții Concefa Sibiu (COFI), spune că negociază cu reprezentanții Bursei pentru a lista compania la prima categorie a BVB.
“Suntem în negocieri avansate pentru listarea companiei și sperăm ca și conducerea Bursei să accepte cererea noastră de listare la prima categorie a pieței BVB având în vedere că îndeplinim aproape toate condițiile. Avem peste 2.000 de acționari, peste 25% free-float, mai trebuie capitaluri proprii de 30 de milioane de euro, dar și acolo suntem aproape. Oricum, va mai dura o perioadă de 2-3 luni de zile pentru întocmirea documentației”, a declarat Horațiu Cercel.
După ce a atras recent 37,1 mil. lei (8,8 mil. euro) de la acționari, capitalurile proprii ale Concefa ar trebui să se apropie în prezent de 25 mil. euro.
Prefab București (PREH) a omului de afaceri Petre Miluț a fost cotată recent la prima categorie a Bursei chiar dacă nu îndeplinea condiția de procent din capital liber la tranzacționare (free-float).
În prezent, acțiunile Concefa Sibiu sunt listate pe piața RASDAQ la secțiunea XMBS, unde transferurile de acțiuni se fac prin negociere și cu program limitat de tranzacționare. Cu toate acestea, compania a intrat încă din 2007 în vizorul fondurilor de investiții străine, americanii de la Artio Global deținând circa 2,6% din capital.
Deși piața de construcții este în declin anul acesta, proprietarul Concefa spune că firma a reușit să-și majoreze afacerile în primul semestru cu circa 35%, la peste 33 mil. lei (aproximativ 7,9 mil. euro).
“Chiar dacă în creștere, rezultatele pe primul semestru sunt sub estimările noastre inițiale, pentru că la una dintre lucrări, în valoare de 9,6-10 milioane de euro, au modificat condițiile de finanțare și a trebuit să renunțăm. Licitațiile destinate căilor ferate pentru lucrările din programul operațional finanțat prin fonduri europene au fost decalate pentru toamna acestui an. Se vor licita lucrări în valoare de 200 de milioane de euro pentru infrastructură și 160 mil. euro pentru stații CFR”, spune Cercel.
Operațiunea de majorare de capital în valoare de 39,4 mil. lei (9,3 mil. euro) derulată de Concefa recent a fost subscrisă de acționari în proporție de peste 94%, un grad de subscriere foarte bun având în vedere dimensiunea majorării și faptul că firma este listată pe o piață puțin vizibilă.
Cea mai mare parte a banilor atrași în majorare vor fi destinați achiziției de către Concefa a firmei Tunele SA, controlată de Horațiu Cercel, iar restul banilor vor fi orientați către creșterea lichidității companiei de construcții.
“În acest an cred că afacerile Concefa vor ajunge la minim 125 mil. lei. Deși am avut contracte care acopereau peste 40 mil. euro, un proiect de la Cluj s-a decalat și la celelalte două prima fază a durat mai mult decât ne aștep­tam. Ne ajută mult atragerea de lichidități, pentru că ne este mai ușor să negociem. În piață domnește incapacitatea de plată și lichiditatea a devenit una dintre principalele probleme la ora actuală, termenele de plată fiind întârziate”, a precizat Cercel.
Concefa își bugetase inițial pentru 2010 afaceri de 231 mil. lei și un profit net de circa 24 mil. lei.
Noua cifră avansată de proprietarul companiei indică un avans de 53% față de nivelul realizat anul trecut, când afacerile s-au cifrat la 81,5 mil. lei (19,1 mil. euro).
Acțiunile Concefa Sibiu (COFI) au fost ieri suspendate de la tranzacționare în urma informării investitorilor cu privire la subscrierile din majorarea de capital.
La ultimul preț de tranzacționare, de 0,16 lei/acțiune, capitalizarea companiei, care ia în calcul acțiunile subscrise în majorare, se ridică la 91 mil. lei (21,5 mil. euro).