Influențat de alternativa diversității, antrenat de tendința mereu crescătoare in ceea ce privește prezența unor nume tot mai importante reprezentând zone muzicale tot mai diferite, publicul – chiar la nivelul populației citadine din intreaga țară – a devenit mai selectiv, tot mai greu de “prins” cu oferte derizorii. Ca exemplu – păstrându-ne in zona genului clasic, aflat de altminteri nu tocmai in topul ofertei -, este de ajuns să menționăm fenomene muzicale precum Festivalul Internațional “George Enescu”, Turneul Music On LG sau Stradivarius – susținute de Alexandru Tomescu, Horia Mihail și Răzvan Suma -, Festivalul “SoNoRo” sau Festivalul “Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia, alături de toată activitatea concertistică a Orchestrei Naționale de Tineret. Toate aceste exemple, nu singurele, dar nici mult mai multe ca impact real asupra percepției publicului larg, au inceput să modifice pragul de așteptare a publicului in privința nivelului artiștilor români care urcă pe scenă (și nu ne referim doar la nivelul artistic). Incet, dar sigur, o relație de respect reciproc incepe să se infiripe. O legătură pe care o dorim consolidată constant pe viitor, de preferat lacrimogenelor declarații de “dragoste eternă”. Prin propriul exemplu, oferit nu doar accidental cu ocazia unui concert singular, ci de-a lungul unor lungi și istovitoare turnee prin toate colțurile țării (cum este cazul efortului concertistic intreprins de Romanian Piano Trio), și muzicienii români – chiar dacă incă in număr foarte mic – incep să se alinieze unei mentalități mult mai ancorate in realitate. Este vorba despre exemplul dat de majoritatea covârșitoare a artiștilor importanți din străinătate, prezenți in număr foarte mare pe scenele noastre cu ocazia Festivalului Internațional “George Enescu”. Conform acestui model, prin intregul prezenței sale scenice, de la nivelul artistic și cel intelectual propus de interpretare și până la modul in care empatizează cu felul cum răspunde publicul, “Artistul anului 2009” trebuie să creeze publicului impresia că primește mai mult decât plătește. Că se află, cu alte cuvinte, in fața unei oferte intelectuale accesibile și de nerefuzat. Această ofertă este atât de atractivă, incât spectatorul nu va rata nici data următoare ocazia de a plăti biletul și de a se afla in sală, fiind mai dispus să se lase cucerit, sedus de arta celor pe care ii admiră și ii respectă. Per total, acest demers deloc simplu nu este deloc compatibil cu noțiunea de restrângere economică. In mod paradoxal insă, pe fondul unei astfel de situații, publicul românesc a avut ocazia de a veni in contact cu și mai mulți artiști de valoare față de “prosperul 2008”. In ceea ce privește muzica clasică, partea leului a revenit Festivalului Internațional “George Enescu”. Devenit fenomenul major al vieții noastre artistice, acest festival iși ocupă cu tot mai mare forță de convingere locul in cultura română de azi. Ceea ce trebuie conștientizat este insă faptul că energia acelor artiști-promotori-organizatori ai celorlalte festivaluri și turnee din România menționate mai sus a fost aproape epuizată pe parcursul anului 2009. Intrebări grave, de genul “Oare sunt chiar singur?”, incep să se pună la modul cel mai acut. Acești artiști români, care chiar promovează valori și idei cu adevărat relevante pentru publicul de azi, sunt fără indoială incurajați – chiar dacă la modul indirect – inclusiv de oferta concertistică de valoare dedicată altor stiluri muzicale precum rock-ul, jazz-ul sau world-music. Numai că sprijinul material este singurul care contează cu adevărat pentru ca proiectele lor de valoare să poată fi continuate. Parteneriatul public-privat, așa cum este el dorit și de artiștii-promotori din România, trebuie trecut in continuare pe lista marilor neimpliniri ale anului 2009. Fără resorturile care să motiveze acest mod de finanțare a culturii in general, educarea publicului doar prin artiști aduși din străinătate va rămâne fără referent. Iar acesta este și va rămâne artistul autohton.

OLTEA SERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog si critic muzical, actualmente redactorul-sef al postului public Radio Romania Cultural, dupa ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semneaza in continuare rubrici saptamanale in Ziarul de Duminica si Adevarul literar. Activitatea ei publicistic” cuprinde peste 2.000 de articole aparute in presa scrisa, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni si programe de radio si numeroase emisiuni si aparitii TV. Este semnatara traducerii si a articolelor privind compozitorii romani pentru Larousse – Dictionar de mari muzicieni, si responsabila cu sectiunea muzical” a Dictionarului enciclopedic. Este membra a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. A fost distinsa cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului National al Audiovizualului in 2002 si Premiul pentru Publicistica al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania in 2006.