OLTEA SERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog si critic muzical, actualmente redactorul-sef al postului public Radio Romania Cultural, dupa ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semneaza in continuare rubrici saptamanale in Ziarul de Duminica si Adevarul literar. Activitatea ei publicistic” cuprinde peste 2.000 de articole aparute in presa scrisa, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni si programe de radio si numeroase emisiuni si aparitii TV. Este semnatara traducerii si a articolelor privind compozitorii romani pentru Larousse – Dictionar de mari muzicieni, si responsabila cu sectiunea muzical” a Dictionarului enciclopedic. Este membra a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. A fost distinsa cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului National al Audiovizualului in 2002 si Premiul pentru Publicistica al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania in 2006.
Ziarul de Duminică
CONCERT/ Anul muzical 2009 in secțiune (II). Fenomenele muzicale ale crizei
Anul crizei!!! Primul an al crizei economice mondiale resimțit ca atare și in România, subiect gras de presă și motiv de griji și privațiuni in plus pentru cei mulți, tăcuți și in continuare necuprinși in sumarele mass-media sau in agendele politicienilor, a fost aproape insesizabil in viața muzicală a Bucureștilor, cel puțin.
Influențat de alternativa diversității, antrenat
de tendința mereu crescătoare in ceea ce privește prezența unor
nume tot mai importante reprezentând zone muzicale tot mai
diferite, publicul – chiar la nivelul populației citadine din
intreaga țară – a devenit mai selectiv, tot mai greu de “prins” cu
oferte derizorii.
Ca exemplu – păstrându-ne in
zona genului clasic, aflat de altminteri nu tocmai in topul ofertei
-, este de ajuns să menționăm fenomene muzicale precum Festivalul
Internațional “George Enescu”, Turneul Music On LG sau Stradivarius
– susținute de Alexandru Tomescu, Horia Mihail și Răzvan Suma -,
Festivalul “SoNoRo” sau Festivalul “Enescu și Muzica Lumii” de la
Sinaia, alături de toată activitatea concertistică a Orchestrei
Naționale de Tineret. Toate aceste exemple, nu singurele, dar nici
mult mai multe ca impact real asupra percepției publicului larg, au
inceput să modifice pragul de așteptare a publicului in privința
nivelului artiștilor români care urcă pe scenă (și nu ne referim
doar la nivelul artistic). Incet, dar sigur, o relație de respect
reciproc incepe să se infiripe. O legătură pe care o dorim
consolidată constant pe viitor, de preferat lacrimogenelor
declarații de “dragoste eternă”.
Prin propriul exemplu, oferit nu
doar accidental cu ocazia unui concert singular, ci de-a lungul
unor lungi și istovitoare turnee prin toate colțurile țării (cum
este cazul efortului concertistic intreprins de Romanian Piano
Trio), și muzicienii români – chiar dacă incă in număr foarte mic –
incep să se alinieze unei mentalități mult mai ancorate in
realitate.
Este vorba despre exemplul dat
de majoritatea covârșitoare a artiștilor importanți din
străinătate, prezenți in număr foarte mare pe scenele noastre cu
ocazia Festivalului Internațional “George Enescu”. Conform acestui
model, prin intregul prezenței sale scenice, de la nivelul artistic
și cel intelectual propus de interpretare și până la modul in care
empatizează cu felul cum răspunde publicul, “Artistul anului 2009”
trebuie să creeze publicului impresia că primește mai mult decât
plătește. Că se află, cu alte cuvinte, in fața unei oferte
intelectuale accesibile și de nerefuzat. Această ofertă este atât
de atractivă, incât spectatorul nu va rata nici data următoare
ocazia de a plăti biletul și de a se afla in sală, fiind mai dispus
să se lase cucerit, sedus de arta celor pe care ii admiră și ii
respectă.
Per total, acest demers deloc
simplu nu este deloc compatibil cu noțiunea de restrângere
economică. In mod paradoxal insă, pe fondul unei astfel de
situații, publicul românesc a avut ocazia de a veni in contact cu
și mai mulți artiști de valoare față de “prosperul
2008”.
In ceea ce privește muzica
clasică, partea leului a revenit Festivalului Internațional “George
Enescu”. Devenit fenomenul major al vieții noastre artistice, acest
festival iși ocupă cu tot mai mare forță de convingere locul in
cultura română de azi.
Ceea ce trebuie conștientizat
este insă faptul că energia acelor artiști-promotori-organizatori
ai celorlalte festivaluri și turnee din România menționate mai sus
a fost aproape epuizată pe parcursul anului 2009. Intrebări grave,
de genul “Oare sunt chiar singur?”, incep să se pună la modul cel
mai acut. Acești artiști români, care chiar promovează valori și
idei cu adevărat relevante pentru publicul de azi, sunt fără
indoială incurajați – chiar dacă la modul indirect – inclusiv de
oferta concertistică de valoare dedicată altor stiluri muzicale
precum rock-ul, jazz-ul sau world-music. Numai că sprijinul
material este singurul care contează cu adevărat pentru ca
proiectele lor de valoare să poată fi continuate.
Parteneriatul public-privat, așa
cum este el dorit și de artiștii-promotori din România, trebuie
trecut in continuare pe lista marilor neimpliniri ale anului 2009.
Fără resorturile care să motiveze acest mod de finanțare a culturii
in general, educarea publicului doar prin artiști aduși din
străinătate va rămâne fără referent. Iar acesta este și va rămâne
artistul autohton.