OLTEA SERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog si critic muzical, actualmente redactorul-sef al postului public Radio Romania Cultural, dupa ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semneaza in continuare rubrici saptamanale in Ziarul de Duminica si Adevarul literar. Activitatea ei publicistic” cuprinde peste 2.000 de articole aparute in presa scris”, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni si programe de radio si numeroase emisiuni si aparitii TV. Este semnatara traducerii si a articolelor privind compozitorii romani pentru Larousse – Dictionar de mari muzicieni si responsabil” cu sectiunea muzical” a Dictionarului enciclopedic. Este membr” a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. A fost distins” cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului National al Audiovizualului in 2002 si Premiul pentru Publicistic” al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania in 2006.
Ziarul de Duminică
CONCERT / Festivalul Enescu iși merită banii
Ne aflăm incă in plin festival. O parte dintre punctele de atracție au trecut, o altă parte de-abia acum urmează, iar unele (din fericire, puține) nu s-au mai petrecut (ne referim aici in primul rând la indisponibilitatea de ultim moment a Marthei Argerich, spectaculos inlocuită de Nigel Kennedy).
Ne aflăm incă in plin festival. O parte dintre punctele de
atracție au trecut, o altă parte de-abia acum urmează, iar unele
(din fericire, puține) nu s-au mai petrecut (ne referim aici in
primul rând la indisponibilitatea de ultim moment a Marthei
Argerich, spectaculos inlocuită de Nigel Kennedy).
Am fost deja la zeci de concerte, din toate “seriile”, la
simfonicele de la Sala Palatului, la cameralele de la Ateneu, am
ascultat muzică românească, am ascultat Enescu in contextul
capodoperelor secolului XX și am petrecut din nou clipe cu totul
speciale, pe care le vom păstra in memorie cel puțin până la
următorul festival.
Enescu rămâne o “probă de foc” pentru străini, s-a văzut și de
această dată, de exemplu Simfonia a II-a in interpretarea
Orchestrei del Maggio Musicale Fiorentino dirijată de Roberto
Abbado a fost o performanță, dar a avut o abordare… mai rece,
care nu se potrivește cu maniera in care percepem noi muzica
enesciană.
Am petrecut momente plăcute și in Piața Festivalului, unde
sute de oameni ascultă muzică clasică, teatru, cu o religiozitate
demnă de o autentică sală de spectacol, ignorând claxoanele și
sirenele care se aud prin preajmă.
Depășind toate așteptările, cele trei concerte Christian
Zacharias – Orchestra de Cameră din Lausanne au fascinat publicul
până la ore târzii, cu mult după miezul nopții, spectatorii
neacceptând să-i lase să plece pe muzicienii elvețieni, și ei
incântați de reacția entuziastă pe care am intâlnit-o și de această
dată la București. La a treia prezență la Festivalul “Enescu”, după
trei seri Mozart, respectiv trei seri Beethoven, Christian
Zacharias vine cu o serie Haydn și cu o propunere specială de
program, alternând evoluțiile orchestrale cu cele camerale, fără
nici un fel de idee preconcepută. Aici intr-adevăr trebuie salutată
deschiderea de care au dat dovadă organizatorii festivalului,
acceptând programe atât de originale in pofida clasicismului lor
evident.
Chiar dacă puțini ar recunoaște, mulți muzicieni (români, ca
să nu generalizez) il consideră pe Haydn “plicticos” și il văd
reprezentativ doar prin lucrările simfonice și vocal-simfonice de
final de carieră. Ascultând aceste trei concerte, in toate modurile
posibile, atât la radio sau la televizor, cât și in sală, unde
senzația era fabuloasă, conștientizai cât de important este
interpretul in contactul avut cu o muzică scrisă in urmă cu secole.
A treia din cele peste 100 de simfonii ale lui Haydn nu o auzisem
niciodată, de exemplu. Probabil a fost scrisă când Haydn era foarte
tânăr. Totuși, când farmecul unei astfel de muzici pline de
limpezime este pus in valoare cu inteligență și har pentru
comunicare, ea reușește să farmece publicul din prima până in
ultima clipă.
Trecerea prin fața orchestrei in calitate de soliști a unei
bune părți din membrii orchestrei a fost ca o privire in secțiune
prin această minunată formație pe care oricum a-i asculta-o… este
perfectă. Iar liderul ei, fie că este dirijorul sau pianistul
Christian Zacharias, reușește să ne demonstreze că nici una dintre
notele scrise de compozitor nu este inutilă sau neimportantă. Totul
vorbește, totul cântă, totul inseamnă ceva și, mai ales,
merită.
La ieșirea de la ultimul concert, Christian Zacharias spunea:
“Este cel mai minunat public din lume”. Iată că știm să și oferim
inapoi entuziasm către cei care ne dăruiesc muzică la cote
incandescente.
Festivalul “Enescu” merită in continuare atenția noastră și,
in pofida a ceea ce s-a tot scris, merită toți banii. O dovedesc
sălile pline și concertele excepționale. Dacă m-am oprit in aceste
rânduri asupra unui concert pe care l-am recomandat de la inceput
cu căldură, fiind sigură că va fi excepțional, următoarea mea
opțiune este Yo Yo Ma & The Silk Road Ensemble – 19 septembrie,
Opera Națională București. Puteți să incercați!