Steven Gallaway este un scriitor canadian, autor a trei romane. Cel de față, cel mai recent (din 2008), a devenit imediat bestseller internațional – “Violoncelistul din Sarajevo”*), tradus la editura Litera de Sebastian Bican. Este povestea a patru oameni care încearcă să supraviețuiască într-un oraș devastat de război. Unul dintre ei este un violoncelist care își vede douăzeci și doi de vecini și prieteni uciși de un obuz și care hotărăște să cânte douăzeci și două de zile, în memoria lor, acolo unde a avut loc atacul, o piață în care oamenii ședeau la coadă la paine. În timp ce violonisul cântă, o tânără femeie lunetist îl apără de soldații adverși cu prețul propriei vieți.
Faptele romanului sunt reale. Sarajevo a fost unul dintre
orașele cele mai crunt lovite în timpul războiului prelungit în
care s-a destrămat Iugoslavia. Asediul său a durat patru ani, între
aprilie 1992 și februarie 1996, iar ONU a estimat numărul morților
la zece mii și pe cel al răniților la cincizeci de mii. Au fost
distruse zece mii de locuințe și o sută de mii au fost avariate.
Liderii armatei care a asediat orașul au fost acuzați de crime de
război.
La 27 mai 1992, în timpul asediului, un grup de oameni așteptau să
cumpere pâine în piața Vase Miskina. Au căzut câteva obuze de
mortiere și a urmat un măcel: douăzeci și două de persoane au fost
ucise și șaptezci – rănite. Violoncelistul Verdran Smailovic a
cântat “Adagio în Sol Minor” de Albinoni chiar în acel loc, în
amintirea celor morți. Smailovic a fugit în anul următor în Irlanda
de Nord.
Unii dintre eroii romanului lui Galloway chiar au existat, deși
scritorul le-a transformat mult trăsăturile. De pildă, femeia care
se autonumea Săgeată, o remarcabilă lunetistă, care nu voia să se
supună ordinelor, și despre care s-a realizat un documentar în
Danemarca. Alți eroi în mod sigur combină trăsăturile mai multor
locuitori.
Romanul e copleșitor nu numai întrucât pornește de la fapte reale
și recente, despre care mulți dintre noi am citit în ziare ori am
văzut reportaje la diferite posturi de televiziune. Ci și pentru că
descrie oroarea războiului azi, când din rațiuni perverse, care nu
se spun niciodată, civilii sunt în pericol la tot pasul, fie că
traversează nevinovați strada sau că merg la cumpărături, cad
victime, în vreme ce o parte dintre militari, indiferent din ce
tabără, se umplu de bani traficând orice, până și apa de băut. “Nu
mai e niciun secret că se dă o luptă între cei care ar apăra orașul
prin indiferent ce mijloace și cei care își doresc să apere în
continuare acele principii pentru care merită să lupți, pe lângă
apărarea orașului în sine. În afară de aceste tabere, mai există și
nelegiuiții. La începutul războiului, numai infractorii știau să
lupte cu adevărat și au sărit de îndată în apărarea orașului. Cu
vremea însă, au ajuns să fie de necontrolat și a devenit din ce în
ce mai greu pentru oamenii corecți să treacă peste abuzurile lor și
peste felul în care profită ei de situație. Dar nimeni nu renunță
de bună voie la putere.”
Alt remarcabil aspect în romanul lui Galloway: în toate știrile din
vremea asediului se amestecau, pentru a identifica părțile care se
luptau între ele, cuvintele “musulmani”, “sârbi”, “croați”,
“bosniaci”. Galloway nu recurge deloc la caracteristici etnice sau
religioase. Principalele personaje sunt pur și simplu “din
Sarajevo”, în vreme ce dușmanul este descris drept “oamenii de pe
dealuri”.
Într-un lung interviu, Galloway făcea o seamă de importante
precizări aupra romanului său: “Se întamplă într-un oraș ca
Sarajevo, dar se poate întâmpla și în orașul tău”; “Am ales trei
personaje pentru a oglindi cele trei părți ale bucății muzicale a
lui Albinoni, și imediat mi-a venit în cap că principalele
preocupări la Sarajevo era hrana, apa și să nu fii ucis, așa că
asta sugerează personajele”; “Am mai vrut ca cititorul să simtă că
cei de pe dealuri nu erau prea diferiți de cei din oraș.” (E
formidabil episodul în care lunetistul care trebuia să-l împuște pe
violocelist e ucis de Săgeată pentru că, în loc să tragă și apoi să
se ascundă, preferase să asculte muzica, cu ochii închiși, în
dreptul ferestrei – n.n). În sfârșit, romanul este unul extrem de
“vizual”, poate și din acest motiv drepturile pentru ecranizare au
fost vândute imediat.
“Cu o imagistică de neuitat și cu o simplitate sfâșietoare, această
carte vorbește convingător despre triumful spiritului în fața unei
disperări copleșitoare și despre puterea artei de a împrăștia
întunericul.” – The Washington Post
Romanul a fost publicat în 16 țări.
*) Steven Gallaway – “Violoncelistul din Sarajevo”, Editura Litera. Traducere de Sebastian Bican.