Inflația de valori interpretative și muzicale pe piața
occidentală conduce de peste două decenii la situații nu de puține
ori aberante, in care șansa reală a unui muzician de mare valoare
depinde strict de conjunctura contactelor sau a apartenențelor la
diverse grupuri. Așa se face că, in ultimii ani, am avut ocazia de
a vedea și asculta o intreagă generație de muzicieni români aflați
acum in jurul vârstei de 30-40 de ani, stabiliți peste hotare, in
țări din vestul Europei sau din America, pe care șansa unei cariere
la nivelul meritat i-a ocolit – in ciuda valorii lor excepționale
incontestabile -, așa cum ii ocolește pe mulți alți valoroși nativi
ai respectivelor țări. Departe de a descuraja, aceștia dezvoltă
totuși cariere absolut onorabile, presărate chiar cu apariții
strălucitoare, menținându-și cu sacrificii enorme o formă artistică
de invidiat și mai presus de toate o mentalitate pozitivă,
motivată.
Prin comparație cu colegii lor de generație rămași acasă și
instalați pe soclurile lăsate vacante de foștii maeștri (cuvânt
total golit de sens astăzi in România), atunci când apar pe scenele
de acasă, acești artiști din diaspora ne fac să credem că ei
reprezintă de fapt unica șansă de a ne resincroniza, cândva, cu
restul lumii muzicale.
Festivalul Chopin 200, organizat de Centrul de Excelență al
Universității de Muzică din București, manifestare de mare succes,
mi-a readus in mod acut in memorie aceste gânduri, atât mie cât și,
probabil, multor altora care au umplut până la refuz Ateneul Român
cu prilejul ultimei manifestări a acestui inedit festival,
concertul de concerte.
In această ambianță, in partea a doua a concertului dedicat
marelui romantic emigrant care a fost Chopin și care a inceput cu
Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră interpretat de
Viniciu Moroianu, am avut ocazia de a-l reasculta după aproape zece
ani pe pianistul Matei Varga, stabilit in Statele Unite ale
Americii, care a interpretat Concertul nr. 2 pentru pian și
orchestră al aceluiași Chopin.
Ce bucurie! Câtă naturalețe, ce rafinament, in ciuda unui
rubato mai puțin clasic in sens strict chopinian. Nu are sens să
discutăm despre latura tehnică, pentru că Matei Varga este in
prezent glasul unei școli care pornește de la premiza că
latura strict sportivă a performanței interpretative trebuie
asumată și subordonată intotdeauna mesajului artistic, respirației
ideatice a frazei muzicale, semnificației respectivei
muzici.
Așa se face că am avut in față un interpret eliberat de orice
constrângere dată de numărul de note pe secundă – capcană intinsă
și de partiturile chopiniene – sau, din contră, de
suspensii-suspine, care pot in mod greșit acredita ideea că muzica
romantică a pierdut legătura cu ziua de azi. Pentru a nu pica in
paharul cu sirop romantic, incercând o continuă adecvare la pragul
de așteptare a publicului contemporan, interpreții recurg la chei
diferite ale acestui tip de repertoriu. Dovedind calități de mare
gastronom, Matei Varga a propus un amestec foarte subtil de
ingrediente care au făcut ca muzica lui Chopin să fie – chiar dacă
trecută prin filtrul personal – generatoarea unor stări omenești
compatibile cu trăirile omului modern.
Matei Varga a fost romantic, a fost translucid, a fost ludic,
dar a fost mai presus de toate concentrat asupra intregului,
relevându-ne – alături de majoritatea aparițiilor celorlalți
muzicieni din diaspora – necesitatea de a-i avea tot mai mult
prezenți pe marile noastre scene și in universități, pentru cursuri
de măiestrie.
Aceasta este șansa pe care ne-o dăm in primul rând nouă: șansa
de a veni in contact cu artiști care sunt cu adevărat de talie
internațională și, nu in ultimul rând lor, de a se afla acolo de
unde nu au plecat de fapt niciodată.
Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master in muzicologie, fiind in prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate in reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, imbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.