Și totuși se poate ca in urma unei seri petrecute intr-un astfel de spațiu să fii mai relaxat, mai zâmbitor și nu mai tensionat din cauza intervențiilor peste suavul discurs muzical al lui Joseph Haydn, spre exemplu, ale unei sirene de poliție.
Dar despre ce este vorba? Despre Piața „George Enescu”, in care, pentru al patrulea an consecutiv, Primăria Bucureștiului a organizat prin ArCuB unicul festival in aer liber ce imbină prezentarea unor spectacole lirice filmate cu muzica clasică interpretată pe viu.
Iar secretul cred că este acela că asocierea noțiunii și sonorităților muzicii clasice cu un spațiu deschis – in care poate intra oricine, pe care il poți părăsi oricând și in care nu te simți obligat să ai o anumită vestimentație ca spectator – ne oferă acea senzație de libertate spirituală pe care o simțim tot mai rar.
Dacă sezonul de vară al acestui spațiu privilegiat s-a deschis la final de iunie, prin Bucharest Music Film Festival, el se va incheia, foarte probabil, prin Piața Festivalului „Enescu” care se va desfășura intre 11 și 20 septembrie, tot in mijlocul Bucureștiului, pe locul parcării dintre Biblioteca Centrală Universitară, Ateneul Român și Muzeul de Artă al României.
Ideea centrală a Bucharest Music Film Festival este preluată de la rețeta similară vieneză, care de altfel și pune la dispoziție filmele proiectate in cele cinci seri. Selecția a fost și de această dată cu totul deosebită, cei care au știut de acest festival și au venit să le vadă fiind niște privilegiați, cu atât mai mult cu cât „biletul” nu costa nimic.
Oratoriul Creațiunea de Haydn, cu Orchestra Austro-Ungară „Haydn”, dirijor Adam Fischer, concert desfășurat istorica sală de concert a Palatului Esterhazy din Eisenstadt, a fost prima proiecție, ea fiind urmată de „Traviata la Gara Centrală din Zurich” (considerată cel mai mare succes al unui program cultural produs vreodată de Televiziunea Națională Elvețiană), imortalizarea versiunii live a celebrei opere de Verdi prezentată pe peronul gării din Zurich in septembrie 2008. Vinere trecuta a putut fi văzut filmul unei excelente producții cu Bal mascat de Verdi, pusă in scenă de Richard Jones și Antony McDonald la Bregenz, in 1999. Cea mai valoroasă proiecție (programată, firesc, sâmbăta) a fost cea a operei Flautul Fermecat de Mozart, in interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Viena, cu James Levine la pupitru si cu soliști Ileana Cotrubaș, Edita Gruberova și Peter Weber. Filmul care a incheiat festivalul a fost Concertul de Anul Nou de la Viena 2009, dirijat de Daniel Barenboim.
Până la lăsarea serii insă, când incepeau proiecțiile, pe scena din piața festivalului a putut fi ascultată muzică live. Prima seară a avut in centru muzica de jazz, mai precis recitalul unei renumite trupe pariziene, Cvintetul Florin Niculescu, condus de un remarcabil violonist de origine română, care de aproape 20 de ani este considerat un reper al violonisticii de jazz din Franța. Revenind după un timp indelungat pe scenele românești, Florin Niculescu a uimit prin virtuozitate și prin ineditul repertoriului de jazz manouche, prea puțin familiar publicului nostru.
Voi aminti câteva dintre numele celor care au susținut diverse recitaluri pe scena din Piața „George Enescu”, subliniind faptul că dacă pentru publicul experimentat accidentele de sonorizare păreau de neiertat, pentru cei ce se aflau ocazional in contact cu muzica clasică ele nu au avut nici o semnificație, plăcerea audiției părând a nu putea fi perturbată de nimic.
I-am ascultat pe Toma Popovici – pian și Adrian Duminică – clarinet, pe remarcabilul tânăr pianist Theodor Dumitru, duo-ul Maite Maruri – mezzosoprană și Josu Okinena – pian, Cvartetul A4 și deja celebrul Romanian Piano Trio (Alexandru Tomescu, Horia Mihail și Răzvan Suma). Concertul final a fost semnat de o formație mai mare – Bucharest Summer Orchestra and Choir –, dirijată de Iosif Ion Prunner.
Performanța ArCuB de a organiza un astfel de summit bucureștean al muzicii clasice și al bunului gust merită pentru următoarea ediție o componentă de sonorizare mai performantă. In rest, numai de bine… Piața arhiplină este o dovadă a faptului că gustul popular pentru frumos poate fi resuscitat, chair dacă, uitându-ne la programele de televiziune românești, avem tot dreptul să ne indoim de o astfel de afirmație.
P.S. Fotografiile au fost realizate de Sorin Toma.
OLTEA SERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog si critic muzical, actualmente redactorul-sef al postului public Radio Romania Cultural, dupa ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semneaza in continuare rubrici saptamanale in Ziarul de Duminica si Adevarul literar. Activitatea ei publicistic” cuprinde peste 2.000 de articole aparute in presa scris”, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni si programe de radio si numeroase emisiuni si aparitii TV. Este semnatara traducerii si a articolelor privind compozitorii romani pentru Larousse – Dictionar de mari muzicieni si responsabil” cu sectiunea muzical” a Dictionarului enciclopedic. Este membr” a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. A fost distins” cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului National al Audiovizualului in 2002 si Premiul pentru Publicistic” al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania in 2006.
Ziarul de Duminică
CONCERT / Traficul și muzica clasică
V-ar deranja să ascultați muzică clasică intr-un spațiu in care zgomotul traficului depășește uneori in intensitate sunetul muzicii? La o primă vedere, răspunsul este cu siguranță unul pozitiv. Da, m-ar deranja.