Hong Ying s-a născut în 1962, la Chongqing, în sud-vestul Chinei. Copilăria i-a fost marcată de sfârșitul Marii Foamete, iar adolescența, de Revoluția Culturală. În anii 80, a studiat la Academia Lu Xun din Beijing și la Universitatea Fudan din Shanghai, iar în 1991 s-a stabilit la Londra.
Primul său roman, Fata plecată în depărtări, a apărut în 1994. Este autoarea a opt romane, printre care se numără: Vara trădării (1995), K. Arta iubirii (1999), Țipătul păunului (2002), Concubina din Shanghai (2003; 2008) – evocarea vieții palpitante și periculoase a Cassiei, care, din concubină, devine o eminență cenușie a Triadelor din cosmopolitul Shanghai de început de secol XX – și Moarte la Shanghai (2005). Romanelor li se adaugă patru volume de poezie, autobiografia Fiica Râului (1997) și mai multe volume de povestiri. Scrierile lui Hong Ying au fost traduse în peste douăzeci de limbi, fiind recompensate, în Taiwan, cu nu mai puțin de nouă distincții literare. Comparat de critici cu Memoriile unei gheișe, romanul Concubina din Shanghai va apărea la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, versiunea în limba română fiind semnată de Carmen Săndulescu.
***
Doamna Smarald ridică faldurile baldachinului care acoperea patul și le prinse de-o parte și de alta, în cârlige. Stăpânul Chang, cum i se spunea la Pavilionul Ducesei, se așeză pe marginea patului, iar doamna se postă în genunchi în spatele lui și începu să-l maseze energic. Femeia era și acum o adevărată frumusețe; cu chipul oval, sprâncene arcuite și ochii alungiți, ca două migdale. O curtezană care și acum, la patruzeci de ani, putea să redeștepte afecțiunea în sufletul unui vechi iubit. Se descurcase binișor.
Părul ei negru ca de cărbune, prins în ace, respira grație și cochetărie; în picioarele micuțe purta o pereche de espadrile brodate, dar de sub luciul pantalonilor de mătase se întrezăreau doar degetele. Ele erau atuul – la care se adăuga chipul desigur – pe care fetele din Pavilionul Ducesei trebuiau să îl folosească; erau zestrea pe care oaspeții o admirau și o alintau cel mai mult și pe care fetele, firește, o îngrijeau fără să precupețească timp sau efort.
Doamna Smarald era complet absorbită de prezența Stăpânului Chang, îi vorbea în șoaptă la ureche și aproape că-i atingea obrazul cu buzele. El asculta, surâdea și-și punea palma peste mâna ei.
Cassia intră pe poarta larg deschisă a Sălii Phoenix și de acolo în dormitor, cu o tavă de ceai. Pășea aproape fără zgomot. Cuplul din cameră abia dacă-i aruncă o privire. Se duse spre masa de lângă pat și așeză serviciul de ceai.
Doamna Smarald tocmai spunea că afacerile mergeau prost în prezent, cu toți revoluționarii și haosul pe care-l provocau.
Cu ochii pe jumătate închiși, Stăpânul Chang se bucura de fiecare clipă de răsfăț, iar cuvintele ei nu-l prea impresionau. Cum adică afacerile mergeau prost când atâția bogătași din sud își găsiseră refugiul la Shanghai?
– Voiam să spun că sunt din ce în ce mai puțini oaspeți cu gusturi rafinate; și chiar mai puțini dintre ei sunt generoși când este vorba de plată.
Doamna Smarald suspină.
– Dacă lucrurile merg tot așa, crezi că va trebui să treacă revoluția până și peste noi, curtezanele?
Stăpânul Chang se porni pe râs:
– Ei, da, să ne unim cu toții sub semnul unei cauze mărețe.
Când Cassia se aplecă spre tavă, o auzi și deschise ochii.Văzu picioarele nebandajate, își ridică privirea de-a lungul coapselor fetei și zăbovi asupra chipului.Ochii li se întâlniră din întâmplare și Cassia își plecă iute pleoapele. Stătea acolo și aștepta. Nu avea voie să plece decât la cererea expresă a doamnei Smarald. Așa era regula casei.
Chang Lixiong dădu o palmă jucăușă peste dosul doamnei Smarald. Avea o fată nouă? N-o mai văzuse până acum. Își amintea că doamna Smarald făcuse un drum până în regiunea Chuansha în căutare de slugi noi. Îl trimisese pe propriul său aghiotant, Yu, ca să-i asigure paza.
– Da, este o fată de țărani pe care am luat-o din Chuansha. Dar e tare să mai găsești vreo fată ca lumea prin sate.
Îi porunci Cassiei să facă un pas înainte și să se înfățișeze înaintea Stăpânului Chang:
– Uite cât de urâtă este. Are ochi prea mari, buze prea pronunțate, picioare prea lungi… e pur și simplu prea înaltă.
Cu degetele aproape atingând pielea Cassiei, exclamă:
– Și cel mai anapoda lucru sunt sânii aștia mari! Mai urât de atât nici că se poate. Dar tot a trebuit să-i dau mătușii ei o grămadă de bani ca s-o pot cumpăra.
Stăpânul Chang nu puse decât o întrebare:
– Câți ani are?
– Mă rog, s-ar zice că are cincisprezece ani, dar pare mai mare. Mi-am irosit banii cu fata asta! Uite ce bine am hrănit-o, acum are obraji rozalii și sănătoși ca o țărăncuță.
– Am șaisprezece ani, stăpâne.
Vocea Cassiei era clară și puternică, dar nu cuteza să-și ridice privirea spre cei doi.
– Cine ți-a dat voie să vorbești? Doamna Smarald o lovi pe Cassia cu evantaiul peste piept. Ți-am spus să-ți bandajezi sânii, cum ai îndrăznit să dai iar jos bandajul?
Simțind privirea lui Chang Lixiong asupra ei, Cassia protestă cu jumătate de gură. Totuși, într-un fel anume, nu voia să cedeze în fața doamnei Smarald când ochii aceia o priveau cu atâta intensitate. Își trecu limba peste buzele uscate și spuse încetișor:
– Nu puteam să respir…
Doamna Smarald o întrerupse:
– Dacă nu vrei să-ți bandajezi sânii, atunci dă-mi banii înapoi! Se întoarse spre Stăpânul Chang și se plânse: N-am mai văzut fată atât de urâtă. Dacă n-aș fi aflat că părinții i-au murit înainte de vreme, n-aș fi luat-o. Mi-a fost milă de ea, dar cum să țin eu o fată cumplit de urâtă într-o casă cu nume atât de bun? Mi-ar plăcea să o fac servitoare, dar ele trebuie să fie măritate. Acum două luni, un oaspete de la Nanjing s-a arătat extrem de interesat de ea și i-am cerut să aibă grijă de el. Mă gândeam că aș putea să o ajut ridicând-o în rândul fetelor de companie.
– Sunt convins că o doamnă abilă ca tine a găsit ușor soluția cea mai bună, o tachină Stăpânul Chang.
Făcând abstracție de tonul lui ironic, doamna Smarald își continuă șirul:
– Fata s-a împotrivit și a făcut o asemenea scenă – parcă pierderea virginității ar fi fost o problemă de viață și moarte – încât a sfârșit prin a-l scoate din sărite pe oaspete. Atât de tare încât a trebuit să mă duc în persoană să-i cer iertare. Firește că administratorul a pedepsit-o și fata a încasat bătăile cuvenite. Totuși, nici gînd să cedeze. Fusese închisă timp de două zile, dar continua să se încăpățâneze. Ce mai agitație, deși era cea mai umilă și cea mai urâtă din toată casa.
Toată povestea sfârși prin a trezi interesul lui Chang Lixiong. Începu să o studieze pe fată.
S-ar fi zis că Stăpânul Chang se bucură de încrederea deplină a doamnei Smarald. Prezența unui bărbat atât de înțelegător avea darul să le dezarmeze total pe femei; ba chiar le făcea să întreacă măsura. De-acum vanitatea i se cam suise la cap doamnei. Se lăuda cum reușise să o îmblânzească pe fată cu o singură propoziție, “Am să te trimt înapoi la țară chiar de mâine dimineață”. De-abia atunci catârca s-a potolit și s-a rugat să fie iertată.
Cassia continua să stea locului fără o vorbă. Aparenta ei indiferență stârni mânia doamnei Smarald.
– Dacă s-ar fi ocupat de acel oaspete, ne-am fi făcut de râs. Omul ar fi crezut că suntem o casă de rând, dacă avem o fată cu asemenea picioare urâte, mai zise doamna Smarald și se întoarse spre Cassia: Scoate-ți pantofii să vadă și Stăpânul Chang ce picioare ai.
Cassia și-ar fi dorit să o ia la fugă, dar amenințarea doamnei Smarald era bine întipărită în mintea ei. Nu îndrăznea să o supere și mai tare. Cu un aer stingher, își scoase pantofii, strângându-și cât putea degetele de la picioare.Pe luciul dalelor, picioarele ei păreau nefiresc de mari și de urâte pe lângă piciorușele stăpânei, doi crini aurii. Simți rușinea până în adâncul sufletului.
Numai că, în imediata apropiere, se afla Stăpânul Chang. Picioarele lui atârnau pe marginea patului, chiar mai mari, mai nelalocul lor decât ale ei și pline de păr negru și gros. Ale ei erau înguste și albe; unghiile luceau, iar al doilea deget era aproape la fel de lung și de ferm ca și degetul mare. Se uita la ele ca în transă.
– Nu-i așa că, dacă ai asemenea picioare, îți e scris să rămâi o simplă slugă? Uită-te la ea! Trecând peste felul cum arată, visa biata să ajungă mai sus decât șuieratul feribotului de pe fluviul Huangpu! Începând să se simtă sincer îngrijorată în privința fetei, doamna Smarald slobozi un suspin: Aiyaa! Mă întreb unde o să ajungă lumea până la urmă?
Asemenea vorbe avură în sfârșit darul să-l smulgă pe Stăpânului Chang din visare.
– Ei și tu, nu-ți vărsa tot năduful pe fată, zise el zâmbind. Haide, spune-i să-și pună pantofii.
Apoi doamna Smarald constată că își dezlipise privirile de la Cassia și începuse să o ciupească pe ea de picioare. Se simți de-a dreptul jignită. Îi trecea cumva prin cap că înfățișarea acelei femei s-ar putea compara în vreun fel cu a ei? Ea,o adevărată frumusețe care fusese – la vremea ei – regina neîncoronată a celor patru curtezane de frunte din întregului Shanghai?
Fără tragere de inimă doamna dădu curs invitației, dar ținu să spună apăsat că vederea unei fete atât de urâte ar tăia cheful oricărui oaspete al casei. Aruncă o privire rece spre Cassia și îi spuse, pe un ton sever, să plece.
Cassia se încălță și aranjă farfurioarele, cu un aer morocănos. Se îndreptă spre ușă. Stăpânul Chang luă bolul de ceai din mâinile doamnei Smarald și începu să bea cu privirea ațintită la spinarea Cassiei. Era înduioșat. Hainele fetei erau mult prea mici pentru ea. Îi înfășurau strâns trupul, dând impresia că are umeri prea largi, deși talia se ghicea subțirică și gingașă. Cu siguranță nu era o frumusețe după tiparele convenționale. Făcea figură cu totul aparte printre fetele de companie pe care se obișnuise să le frecventeze.
Era în ea ceva din candoarea și seninătatea unei fete de la țară; un lucru pe care, în tinerețe, îl cunoscuse bine.
Îi aducea aminte de acele zile, își spunea el, i se părea că o cunoaște foarte bine. Dar nu era cu putință să se simtă atât de ispitit când abia o văzuse o dată, în fugă. Atunci din ce cauză i se întețiseră bătăile inimii?
Brusc își aminti. Cassia arăta exact ca frumoasa occidentală ducând un vas cu apă, pe care o văzuse mai devreme în reproducerea deocheată.
Poate din cauză că era înaltă și cămașa i se lipea de spate, arătând ca un șuvoi de apă care curgea de-a lungul unui trunchi. Cu fiecare mișcare, cămașa se aduna ba într-o parte, ba în cealaltă; în loc să cadă drept, haina îi scotea în evidență cu jocul ei, când rotunjimile de sus, când pe cele de jos. Pantalonii făceau și ei ape, întregul corp se unduia. Arăta ca o imagine pictată care era gata să se estompeze și să dispară.
Deodată, Stăpânul Chang rosti aspru:
– Stai!
Cassia ajunsese în dreptul coridorului. La auzul acestui ordin, îngheță și șovăi o clipă. Dar nu se uită înapoi.
– Așteaptă! zise Stăpânul Chang.
Total dezarmată, Cassia își plecă ochii. Apoi își întoarse jumătate de față spre cuplul din încăpere, ridicându-și capul și trunchiul. Strângea tava în mâini cu asemenea spaimă încât abia putea să respire.
Doamna Smarald coborâse din pat și se pregătea să ducă ceașca la gură. Și ea îngheță auzind cuvintele Stăpânului Chang, pentru că nu știa ce-avea de gând.
– Spuneai că nu e bună nici de slugă? Stăpânul Chang se întoarse spre doamna Smarald și adăugă, măsurându-și cuvintele: Atunci, dă-mi-o mie. Cât m-ar costa?
Doamna tresări atât de tare la auzul acestor vorbe încât mai să scape ceașca. Dar, ca una care se obișnuise cu amorurile dintre bărbați și femei, știa cât de nesăbuite pot fi dorințele bărbaților și era oricând gata să le satisfacă.
Puse ceașca jos și spuse răspicat:
– Stăpâne Chang. Ai fost toată viața un adevărat erou. Dacă vrei să încerci ceva nou, alege cu grijă și cu înțelepciune. E vreo fată aici care să nu fie mai potrivită decât ea? Cele două fete cărora le-ai acordat favorurile tale mai înainte au început să fie foarte căutate. Ai putea să ai orice fată din Shanghai, dintre cele mai renumite sau dintre cele neprihănite. Dar să umbli după o fată cu picioare nebandajate? O să ajungi de râsul întregii Frății.
Cuvintele i se stingeau încet încet pe buze pe măsură ce le rostea. Chang Lixiong nu-i acorda nici o atenție și rămăsese cu ochii lipiți de sfârcurile Cassiei, ascunse sub cămașă. Fața lui avea o expresie care nu mai lăsa loc de nici o îndoială.
Cu un fluturat de mâneci, curtezana schimbă tactica și își luă un aer generos:
– Tu ești stăpânul aici. Vrei o slugă – nimic mai simplu. Ia-o.
Stăpânul Chang răspunse pe loc:
– Eu vorbesc serios. Nu trebuie să-ți iei cuvintele înapoi.
Nu credea că Stăpânul Chang nu înțelesese unde bătea ea. Pur și simplu pretindea că n-a auzit ceea ce nu dorise să audă. Îl știa ea prea bine. Deși părea să facă parte dintre bărbații puternici și tăcuți, era suficient simtă o urmă de slăbiciune sau de împotrivire într-o discuție. Atunci se arăta atât de înspăimântător încât strivea cu un singur cuvânt pe oricine îi stătea în cale. Nu era bine să-l înfurii.
Doamna Smarald roși. Se duse spre Cassia și o studie de sus până jos, cu mare atenție. După care reveni lângă Chang Lixiong parcă gata să spună ceva, dar se opri. În cele din urmă, tot cu zâmbetul pe buze, zise:
– Stăpâne Chang, dacă îți face plăcere, ia-o la tine acasă. Va fi încă o slugă care să o servească pe una dintre soțiile tale. Numai să nu spui că nu te-am avertizat: fata este greoaie și stângace; s-ar putea să-ți spargă vreunul dintre porțelanurile de preț.
Chang Lixiong se așeză lângă pat și își puse pantofii. Își drese glasul. Doamna Smarald rămase nemișcată. Stăpânul Chang era omul care se afla în spatele tuturor jocurilor de noroc și al prostituției din Shanghai. Un bordel cum era Pavilionul Ducesei depindea de el în totalitate. Oricât de apropiată ar fi fost relația lui cu doamna Smarald, avea autoritate absolută și nici gând ca ea să o poată pune la îndoială.
– Nu o iau acasă la mine, rămâne aici la tine. Fă-i rost de o cameră, două servitoare, plătește-o la fel ca pe celelalte fete. Comandă-i un rând de haine, aranjează-i camera după gustul ei.
– Foarte bine. Fie după voia Stăpânului Chang.
În acel moment, Cassia își întoarse fața și privi direct în ochii lui Chang Lixiong:
– Dar eu n-am spus că vreau.
Doamna Smarald sări de-un cot: acum se ivise scuza de care avea nevoie. Făcu o mișcare spre fată, gata să dea în ea. Cum îndrăznea una dintre propriile ei slugi să fie atât de lipsită de orice rușine?
Chang Lixiong o prinse de mâini, își aruncă pe el haina și se duse spre Cassia, vorbind cu blândețe:
– Bine, uite, te întreb acum, vrei…, ritmul cuvintelor se rări…, sau nu vrei?
Cassia roși. Își ridică fruntea, scăpă tava și o luă la goană. Tava căzu pe podea, dar zgomotul de vase ciobite nu-l acoperi pe cel al pașilor fetei.
Chang Lixiong începu să râdă în hohote.
Cassia fugi de-a lungul holului, în jos pe scară și se năpusti direct în coridoarele întunecate din curte. Cât pe ce să dea peste un tânăr.
Se feri în ultima clipă din drum.Tânărul rămase locului, privind subțire trupul subțire care dispărea cu pași repezi.
Doamna Smarald se așeză și începu să pregătească pipa Stăpânului Chang. Câtă obrăznicie, zicea ea, o fată care stârnise interesul Stăpânului Chang să o ia la goană. Trebuia să fie pedepsită după toate regulile casei.
Chang Lixiong răspunse că nu dorea să o ia pe fată cu de-a sila. N-ar mai fi fost nici o plăcere.
Doamna Smarald îi aruncă o privire curioasă și vorbi tărăgănat, provocator:
– Înțeleg că Stăpânul Chang își dorește bun gust și sentimente aici, într-un bordel? Vrei să-i faci curte, cum fac străinii? Lumea se schimbă de-a binelea.
Stăpânul Chang o atinse ușor pe obraz:
– Am fost cu tine atâția ani. Oare nu ne-am bucurat de bun gust și sentimente?
Ochii femeii se umeziră la auzul acestei recunoașteri deschise a apropierii lor.
Bărbatul se ridică și privi pe fereastră. Pe jumătate lămuritor, pe jumătate acuzator, continuă. Fusese atât de ocupat în ultima vreme încât, în mod normal, n-ar fi avut răgaz să se uite după vreo fată nici de-ar fi fost însăși Xishi, vestita frumusețe. De vină fuseseră chiar cuvintele pe care le spusese ea despre fată, îi stârniseră interesul. În acel moment, își zări tânărul aghiotant venind pe scări și pe loc îi ceru doamnei să plece: avea nevoie să folosească încăperea pentru o discuție.
Doamna Smarald dispăru plină de tact, certându-se amarnic în gând. Știa să vândă zilnic plăceri ale cărnii, unele ziare o numeau “administratorul al frumuseților lumii”. Cu douăzeci de ani în urmă, când era considerată prima dintre cele mai celebre patru curtezane ale Shanghaiului, triumfase nu doar pentru că era arătoasă, ci și pentru că înțelegea frumusețea până la cele mai fine nuanțe. Când ea spunea ce anume ar trebui să aibă o femeie ca să fie numită, pe drept cuvânt, o frumusețe, cuvintele ei aveau autoritate. Cât de mult trebuie să fi exagerat vorbind despre urâțenia fetei de a reușit să-l supere pe Stăpânul Chang și l-a provocat să ceară ceva atât de ieșit din comun!
Oare am înnebunit de tot? Se ciupi de picior întrebându-se dacă nu era doar un vis urât.
Din volumul în curs de apariție la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, versiunea în limba română fiind semnată de Carmen Săndulescu