La Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2011, au fost depuse 45 de manuscrise, la următoarele secțiuni: proză – 22 de manuscrise, poezie – 17 manuscrise, critică/istorie literară/eseu – două manuscrise, teatru – trei manuscrise. În urma jurizării, a fost acordat un singur premiu, la secțiunea proză.
Premiul de Debut la secțiunea proză i-a revenit lui Andrei Pogorilowski, autorul romanului Cartușe. Premiul constă în publicarea manuscrisului și lansarea volumului la Târgul de carte Bookfest, care va avea loc între 30 mai și 3 iunie 2012.
Andrei Pogorilowski s-a născut pe 26 februarie 1968, la București. A scris patru cărți de teorie a timpului muzical și a publicat două: Energii ale timpului muzical (1994) și The music of the Temporalists (2011). A publicat de-a lungul timpului câteva zeci de articole despre muzică în Adevărul literar și artistic, Litere, Arte & Idei, Dilema, Idei în dialog etc.
Cartușe este un roman savuros care pendulează cu dexteritate și umor dintr-un secol într-altul. Eroul central, Vlad Hârtopanu, fiul unui fost comisar sovietic, copilărește spectaculos în epoca ceaușismului târziu și se maturizează în contemporaneitatea postdecembristă. Protagonist inhibat al unor aventuri erotice aparent hazlii, devine un soi de picaro pe dos, într-o comedie amară care nu este decât începutul unui lung șir de aventuri. O carte irezistibilă – deșucheată cu grație, carnavalescă, scrisă cu o imaginație lexicală debordantă și cu o voluptate a detaliilor picante – care te cucerește de la prima până la ultima pagină.
“Tuturor acelora care se vor întreba, pe bună dreptate, unde a stat ascuns până acum autorul acestei novele (sau telenovele literare, cum preferă el s-o numească) și cum se face că posedă un aplomb și o tehnică pentru care scriitori consacrați ar ucide fără să stea pe gânduri, le răspund mândru, în cunoștință de cauză: Andrei a stat mai mult pe-acasă, aici, în București și, întocmai ca Vlad, personajul romanului, a citit biblioteci întregi de cărți de-a valma, a studiat muzica, a exersat la pian și a experimentat în bucătărie. Proza rezultată din cumulul acestor activități (adaugați la listă vizionarea unei cantități covârșitoare de cartoons și Looney Tunes) este inventivă ca o invențiune, formalizată ca forma de sonată și sățioasă ca o tocăniță holistică, redusă la foc mic, în ceaun, peste noapte. Personajele ei sunt proteice, tribulațiile lor sunt prozaice, justiția care le pecetluiește soarta este poetică, iar raportul dintre ele și autor seamănă cu cel dintre Mario Vargas și Pedro Camacho, dacă acesta din urmă ar fi semnat Mătușa Julia… și primul ar fi fost un genial autor de soap-uri radiofonice.” (Răzvan Rădulescu)