Apple și grupul chinez Foxconn au convenit măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor în care lucrează cei 1,2 milioane de angajați care asamblează iPhone-uri și iPad-uri, decizie care ar putea schimba modelul de business al companiilor occidentale în China, transmite Reuters.

Foxconn Technology Group, subsidiară a Hon Hai Precision Industry, asamblează produse Apple în numeroase fabrici din China, fiind de departe principalul contractor al companiei americane.

Citiți și:
Salariul minim în China: În 2004 era a 12-a parte din cel din SUA, acum a ajuns la un sfert

În urma vizitei în China a directorului general al Apple, Tim Cook, Foxconn a promis că va angaja zeci de mii de persoane pentru a reduce orele de lucru, va elimina practica orelor suplimentare care nu se încadrează în limitele impuse de lege, va crește salariile, va îmbunătăți procedurile de siguranță și va moderniza locuințele și alte facilități puse la dispoziția angajaților în campusurile din apropierea fabricilor.

Măsurile reprezintă răspunsul celor două companii la una dintre cele mai ample investigații ale operațiunilor internaționale ale unei companii americane. Apple a acceptat ca facilitățile de producție din China să fie inspectate de organizația independentă Fair Labor Association, după critici gălăgioase privind condițiile mizere de muncă din atelierele Foxconn.

Asociația a efectuat un sondaj în rândul a 35.000 de angajați de la trei fabrici Foxconn, dezvăluind numeroase încălcări ale legislației muncii, inclusiv programe de lucru extrem de îmdelungate și ore suplimentare neplătite.

Potrivit acordului, Foxconn a anunțat că va reduce numărul maxim de ore de lucru la 49 pe săptămână – inclusiv orele suplimentare – menținând remunerația angajaților la nivelul actual, ceea ce s-ar traduce printr-o mărire de salariu.

Auditul organizației americane a relevat că angajații Foxconn lucrează în medie peste 60 de ore pe săptămână în perioade de vârf de activitate.

Pentru a face față cererii în condițile reducerii numărului de ore lucrate de fiecare muncitor, Foxconn va angaja zeci de mii de persoane și va construi noi cămine și cantine în apropierea fabricilor.

Foxconn asamblează jumătate din electronicele de consum comercializate la nivel mondial, iar Apple a devenit cea mai mare companie din lume după capitalizare datorită succesului al produselor din ultimii ani, precum iPhone și iPad.

Astfel, măsurile convenite de cei mai mari jucători din industria înaltei tehnologii ar putea stabili noi standarde pentru contractorii din China care construiesc și asamblează electronice proiectate de marile branduri americane, europene și japoneze.

Printre companiile care lucrează cu Foxconn se numără Dell, Hewlett-Packard, Amazon.com, Motorola Mobility, Nokia și Sony.

Acordul între Apple și Foxconn subliniază influența tot mai ridicată a muncitorilor din China, unde îmbătrânirea populației a început să inducă deficite de forță de muncă, permițând angajaților să ceară salarii mai mari și condiții mai bune de lucru.

Astfel, concurenții Foxconn ar putea fi obligați să urmeze exemplul contractorului Apple pentru a se asigura că vor atrage suficient de mulți angajați.

În prezent, chiar și înainte de acordul cu Apple, condițiile de lucru din majoritatea fabricilor chineze care produc pentru companii străine sunt mult inferioare situației de la Foxconn.

Cu toate acestea, costurile cu forța de muncă reprezintă numai o mică parte din prețul total al electronicelor, astfel că piața ar putea evita o ajustare în sus a prețurilor.