Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a dezmintit, luni, o informatie publicata duminica de revista Newsweek, potrivit careia s-ar fi opus, intr-o reuniune interna a administratiei americane, unor atacuri militare indreptate impotriva Siriei. Potrivit saptamanalului american Newsweek, care citeaza surse guvernamentale a caror identitate nu a fost dezvaluita, Statele Unite ar fi planuit sa lanseze atacuri aeriene in Siria, impotriva unor tinte ale combatantilor din Irak. Intr-o reuniune a oficialilor americani, desfasurata la 1 octombrie, secretarul de stat, Condolezza Rice, ar fi reusit sa se impuna impotriva sustinatorilor atacurilor, argumentand ca izolarea politica a Siriei – dupa ce un raport ONU a acuzat aceasta tara de implicare in asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri – ar fi mult mai eficace decat o actiune militara, a precizat saptamanalul Newsweek, in editia de duminica. Statele Unite au acuzat in repetate randuri Siria ca permite gruparilor rebele sa transporte armament si combatanti peste granita sa cu Irakul, in scopul destabilizarii regiunii, si ca se amesteca in treburile interne ale Libanului. Mediafax
Politică externă
Condolezza Rice vrea doar izolarea Siriei
Condolezza Rice vrea doar izolarea Siriei