Birourile Permanente reunite al Camerei Deputatilor si Senatului urmeaza sa discute, luni, de la ora 13.00, calendarul audierilor ministrilor Cabinetului Croitoru, Parlamentul avand la dispozitie 15 zile de la primirea listei Guvernului pentru validarea acestuia, informeaza Mediafax.

Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a anuntat, vineri, ca a transmis Parlamentului lista unui Guvern format din 14 ministere, din care fac parte 7 ministri din Cabinetul actual, cat si tehnocrati, precum Bogdan Aurescu si Mihai Seitan.

Lista Guvernului propus de Croitoru este formata din: Gheorghe Pogea – Finante, Emeric Saghi – Interne, Radu Berceanu – Transporturi, Bogdan Aurescu – Externe, Adriean Videanu – Economie, Daniel Funeriu – Educatie, Tineret, Sport, Vasile Blaga – Dezvoltare Regionala, Mihai Seitan – Munca, Catalin Predoiu – Justitie, Adrian Radulescu – Agricultura, Cristian Vladescu – Sanatate, Theodor Paleologu – Cultura, Sulfina Barbu – Mediu, Mihai Stanisoara-Aparare.