George Banu
Monologurile neîmplinirii
Editura Polirom
Desene de Helmut Stürmer și Roxana Popescu. Mărturia subiectivă se întâlnește în acest eseu cu reflecțiile despre teatru. „După o privire retrospectivă deloc comodă – spun editorii -, George Banu își reconstituie parcursul profesional cu toate tentațiile și eșecurile lui, asumându-și «neîmplinirile» ca actor, scriitor și profesor. Fără frustrări și resentimente, autorul reface drumul spre acceptarea de sine și ajunge la o paradoxală formă de realizare prin «reciclarea>> eșecurilor și dialogul dintre toate aceste domenii și experiențe profesionale. Confirmându-i încă o dată vocația de eseist, acest volum cu caracter autobiografic relevă că teatrul e «un dublu al vieții», locul unde neîmplinirile solitare se transformă într-o împlinire comună.”
„Îmi propun să inventariez într-un prim eseu-monolog, cu exigență și deloc complezent, situații, decizii, decepții care m-au condus de la eșecul meu ca actor – prim contact dezamăgitor cu teatrul – la reconcilierea – permanent interogativă – cu acesta, de astă dată în calitate însă de spectator. Ce preț am plătit pentru a mă elibera de fascinația actoriei, ce învățăminte am tras din această înfrângere și ce consecințe a avut ea, cu câte insatisfacții a fost presărat drumul care m-a îndepărtat de scenă, dar nu și de teatru? Oare am rămas legat de teatru din comoditate sau din vocație? Căci, așa cum recunoaște și repetă întruna Shakespeare, teatrul, mai mult ca oricare altă artă, reunește suferința cu bucuria, nefericirea cu exaltarea, te face când să-l iubești, când să-1 disprețuiești, succesiv, te entuziasmează și te dezamăgește. Teatrul produce o neîntreruptă sfâșiere, cel puțin pentru mine, fiindcă mă regăsesc în spusele lui Hamlet, cel ce ba îl slăvește văzând în el «oglinda concentrată a lumii», ba îl batjocorește reducându-1 la «o împușcătură cu gloanțe oarbe». Între încrederea nestrămutată în puterile teatrului și excesul de neîncredere produs de «trucurile» lui, ce să alegi? Care e soluția?”