Negocierile care au avut loc, marti, pentru stingerea conflictului de interese declansat de sindicalistii de la Automobile Dacia, au esuat, fiind depasita astfel prima faza a protestului, reglementata de Legea 168/1999, a declarat, liderul sindical Marin Anghel.
Potrivit vicepresedintelui Sindicatului Autoturisme Dacia, reprezentantii administratiei nu au reactionat in nici un fel la revendicarile lor.
“Nu au dat nici un pas inapoi. Lucrurile sunt la fel cum erau saptamana trecuta”, a declarat vice-liderul sindical.
Conducerea sindicatului de la Pitesti ameninta cu continuarea protestului, conform legii. Marin a mai adaugat ca, joi, in jur de 30 de lideri ai sindicatelor componente SAD vor picheta sediul Ambasadei Frantei din Bucuresti.
In urma protestului, ei ii vor inmana ambasadorului Frantei un memoriu prin care ii vor prezenta situatia de la Autoturisme Dacia. La aceasta societate, firma franceza Renault detine 94% din actiuni, restul de sase apartinand unor persoane fizice si juridice.
Conflictul de interese de la Uzinele Dacia a fost declansat, miercuri, de catre sindicalisti, care au cerut, la renegocierea contractului colectiv de munca, o crestere salariala de 23,3%.
Administratia nu a acordat decat 14%, indexare care, potrivit sindicalistilor, “nu acopera nici rata inflatiei”.
Potrivit legii, in cazul in care, dupa conciliere, vor esua si medierea si arbitrajul, sindicalistii vor putea declansa greve de avertisment sau greva generala.
Eveniment
Conflictul declansat de sindicatul Dacia continua
Negocierile care au avut loc, marti, pentru stingerea conflictului de interese declansat de sindicalistii de la Automobile Dacia, au esuat, fiind depasita astfel prima faza a protestului, reglementata de Legea 168/1999, a declarat, liderul sindical Marin Anghel