Connected. Puterea surprinzătoare a rețelelor sociale și felul în care ne modelează viața este un bestseller internațional, tradus în peste 20 de limbi, recunoscut cu premiul Books for a Better Life și considerat cea mai bună carte a anului în topul Business Week din 2009 (Best Innovation and Design Books). Este una dintre acele cărți care îți schimbă modul de a înțelege lumea. Autorii studiază cum rețelele sociale ne determină aproape fiecare aspect al vieții și propun Regula celor trei trepte de influență. Ne imaginăm că suntem indivizi care își controlează singuri destinele, însă nu suntem decât niște celule în sistemul nervos al unei creaturi cu mult mai mari.
Dr. Nicholas A. Christakis este specialist în medicină și sociologie, domenii ce sunt asemenea unor verișoare îndepărtate care se întâlnesc din când în când, înțeleg că au multe în comun și apoi încep să se certe. Timp de mulți ani, Christakis a încercat să arbitreze aceste neînțelegeri, uneori reușind cu succes. El este profesor de sociologie medicală la Catedra de Sănătate Publică de la Harvard Medical School, profesor de sociologie la Catedra de Sociologie de la Harvard Faculty of Arts and Sciences, profesor de medicină la Catedra de Medicină de la Harvard Medical School. În 2006 a devenit membru al Institute of Medicine din cadrul National Academy of Sciences. După terminarea pregătirii de specialitate în medicină internă, a combinat cercetarea cu practica într-un azil de bătrâni, căutând mijloace de a îmbunătăți îngrijirea bolnavilor incurabili aflați în faze terminale. Din 1999, cercetează modul în care factorii sociali și interacțiunile sociale afectează sănătatea și longevitatea. Christakis este celebru pentru studiile sale asupra modului în care se formează și funcționează rețelele sociale. Revista Time l-a menționat printre cele mai influente 100 de personalități ale lumii în anul 2009.
Dr. James H. Fowler reprezintă un nou tip de politolog. A studiat științele politice la Harvard University și și-a dedicat viața unificării studiului fenomenelor politice cu studiul proceselor naturale. În prezent este profesor asociat la University of California, San Diego, la Catedra de Științe Politice și la Center for Wireless and Population Health Systems. Pe lângă cercetările referitoare la rețelele sociale, Fowler este cunoscut și pentru studiile sale despre evoluția colaborării, economia comportamentală, implicarea politică și genetica politică (studiul bazei genetice a comportamentului politic). Activitatea de voluntariat în satele afectate de holeră din Ecuador l-a determinat să se întrebe de ce unii oamenii înfruntă mai bine decât alții provocările grupului din care fac parte.
Prefață
Rețelele sociale sunt lucruri minunat de complicate. Sunt atât de elaborate și de complexe – și atât de omniprezente –, că uneori te întrebi la ce folosesc. De ce suntem atât de implicați când vine vorba de ele? Cum se formează? Cum funcționează? Cum ne afectează?
Pe mine (Nicholas) m‑au frământat constant aceste întrebări în cea mai mare parte a ultimilor zece ani. Totul a început cu interesul meu față de cea mai simplă rețea socială dintre toate: un cuplu, o diadă. Inițial, diadele pe care le‑am studiat erau soți și soții. Ca medic, m‑am ocupat de pacienți aflați în stadii terminale ale bolii și de familiile lor și am observat repercusiunile pe care moartea celor dragi le are asupra celuilalt soț. Și, astfel, am devenit interesat de modul în care boala unei persoane poate cauza îmbolnăvirea alteia. Îmi părea că, de vreme ce oamenii erau legați între ei, sănătatea lor trebuia să fie și ea conectată. Dacă soția se îmbolnăvește sau moare, riscul ca soțul ei să moară crește fără îndoială. În cele din urmă, am început să realizez că există tot felul de diade pe care aș putea să le studiez, precum perechile de frați sau de prieteni, de vecini care sunt legați (nu separați) de gardul curții din spate.
Dar miza intelectuală a problemei nu se găsea în aceste simple aranjamente. De fapt, observația-cheie era că aceste diade se aglutinează, formând rețele imense de legături care se întind mult mai departe. Soția unui domn are o prietenă foarte bună, care are un soț, care are un coleg de serviciu, care are la rândul lui un frate, care și el are un prieten și așa mai departe. Aceste legături, ramificate asemenea unor fulgere, formează tipare complicate care antrenează societatea umană în jocul lor. Situația părea, însă, mult mai complicată. Cu fiecare pas pe care îl facem plecând de la un individ mai departe în rețea, numărul de legături pe care acesta le are cu alți oameni și complexitatea ramificațiilor crește extrem de repede. Reflectând la această problemă, am început să citesc lucrările altor sociologi, începând cu savanții germani de la începutul secolului XX și până la sociologii vizionari din anii 1970, care au studiat rețele sociale variind ca mărime de la 3 la 30 de membri. Dar pe mine mă interesau rețelele sociale de 3.000, 30.000 sau chiar de 3 milioane de membri.
Mi-am dat seama că, pentru a studia probleme atât de complexe, aș face progrese mai mari dacă aș lucra cu un alt cercetător. Și am descoperit că James Fowler studia și el rețelele la Harvard, ca și mine, dar dintr-o perspectivă complet diferită. James și cu mine nu ne cunoșteam, în pofida faptului că lucram de câțiva ani în clădiri alăturate, în același campus universitar. În anul 2002, un coleg comun, Gary King, cercetător în științe politice, ne-a făcut cunoștință. Cu alte cuvinte, ne-am început colaborarea ca prieteni ai unui prieten. Gary a crezut că am avea interese intelectuale comune și a avut dreptate. Într-adevăr, simplul fapt că ne-am cunoscut datorită rețelei noastre sociale demonstrează un element important pe care vrem să îl dezbatem, și anume cum și de ce funcționează rețelele sociale și la ce servesc ele.
James petrecuse câțiva ani studiind originea convingerilor politice ale oamenilor și examinând felul în care încercarea unei persoane de a rezolva o problemă socială sau politică îi influența pe ceilalți și modul în care se aliau oamenii pentru a realiza ceva ce nu puteau face pe cont propriu. De asemenea, împărtășeam interesul pentru alte subiecte ce constituiau elemente-cheie ale poveștii: altruismul și bunătatea, ambele fiind esențiale pentru ca rețelele sociale să crească și să reziste.
Odată ce am început să ne gândim la ideea că oamenii sunt legați în vaste rețele sociale, am realizat că influența socială nu se limitează la oamenii pe care îi cunoaștem. Dacă noi îi influențăm pe prietenii noștri și ei îi influențează pe prietenii lor, atunci acțiunile noastre ar putea să afecteze oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Am început prin studiul diferitelor efecte asupra sănătății. Am descoperit că, dacă prietenul prietenului prietenului tău se îngrașă, te îngrași și tu. Am descoperit că, dacă prietenul prietenului prietenului tău renunță la fumat, vei renunța și tu. Și că dacă prietenul prietenului prietenului e fericit vei fi și tu fericit.
În cele din urmă, am realizat că există reguli fundamentale care guvernează atât formarea, cât și funcționarea rețelelor sociale. Am ajuns la concluzia că, dacă aveam de gând să studiem felul în care funcționează rețelele sociale, trebuia să înțelegem și cum sunt formate. De exemplu, o persoană nu poate fi prietenă cu oricine. Oamenii sunt constrânși de limite geografice, statut socio-economic, tehnologie și chiar de factori genetici să aibă anumite tipuri de relații sociale și un anumit număr de astfel de relații. Cheia înțelegerii oamenilor stă în înțelegerea legăturilor dintre ei; așadar, ne-am îndreptat atenția spre aceste legături.
Interesul nostru pentru aceste subiecte se asociază cu interesul multor cercetători care au contribuit la progresul cercetării științifice și matematice a rețelelor în ultimii zece ani. Când am început să studiem legăturile interumane, am întâlnit ingineri care studiau rețelele centralelor electrice, neurologi care studiau rețele de neuroni, geneticieni care studiau rețelele de informații genetice, fizicieni care se ocupau de rețele de orice tip. Probabil că rețelele lor sunt interesante, ne-am gândit, dar nu la fel de interesante ca ale noastre, care erau mult mai complicate și mai importante. La urma urmei, nodurile din rețeaua noastră sunt oameni adevărați, care pot lua decizii, schimbând astfel rețelele chiar și atunci când sunt implicați în ele, deci afectați de acestea. O rețea formată din ființe umane are o viață proprie.
Nu doar oamenii de știință au devenit interesați de frumusețea ascunsă și de puterea explicativă a rețelelor, ci și oamenii obișnuiți. Asta se datorează, în special, apariției internetului în casele oamenilor, fapt ce a dat oricui șansa de a afla că multe lucruri sunt conectate între ele. Oamenii au început să vorbească în termeni uzuali despre așa-zisul „net“ și, în cele din urmă, despre „World Wide Web“ (ca să nu mai vorbim de filmul de mare succes Matrix). Și, astfel, oamenii au început să realizeze că și ei sunt la fel de conectați ca și calculatoarele lor. Aceste conexiuni au devenit atât de clar sociale, încât în prezent aproape toată lumea este familiarizată cu platforme de socializare precum Facebook și Myspace.
Pe măsură ce ne-am adâncit în studiul rețelelor sociale, am început să le considerăm un fel de superorganism uman. Ele cresc și evoluează. Tot felul de lucruri circulă și se mișcă în interiorul lor. Acest superorganism are propria structură și funcție, iar noi suntem captivați de înțelegerea ambelor.
Dacă ne vedem pe noi înșine ca parte a acestui superorganism, putem înțelege într-o lumină nouă acțiunile, alegerile și experiențele noastre. Dacă suntem afectați de propria implicare în rețelele sociale și dacă suntem influențați și de alții, de care suntem mai mult sau mai puțin legați, cu siguranță pierdem ceva din puterea noastră de decizie. O astfel de pierdere a controlului poate provoca reacții puternice, în special atunci când oamenii descoperă că vecinii lor sau chiar persoane necunoscute le pot influența comportamentele și produsele ce au conotații morale și repercusiuni sociale. Partea neașteptată a acestei descoperiri este că indivizii se pot depăși pe ei înșiși și propriile limitări. În această carte susținem că legătura dintre noi nu este doar o parte necesară și naturală a vieților noastre, ci și o forță a binelui. Așa cum creierul poate face lucruri pe care un singur neuron nu le face, la fel și rețelele sociale pot realiza ceea ce o singură persoană nu poate face.
Zeci de ani, chiar și secole de‑a rândul, probleme umane fundamentale – cum ar fi dacă o persoană va trăi sau nu, dacă va fi bogată ori săracă, dacă va acționa corect sau incorect – au fost reduse la o dezbatere despre responsabilitatea individuală versus responsabilitatea colectivă. Oameni de știință, filosofi și alți specialiști care studiază societatea umană s-au împărțit în două tabere: pe de‑o parte, cei care consideră că indivizii dețin controlul asupra propriului destin și, pe de altă parte, cei care cred că forțele sociale (plecând de la lipsa unei educații publice potrivite și până la prezența unui guvern corupt) sunt responsabile de ceea ce se întâmplă cu noi.
Noi credem că lipsește un al treilea factor din această dezbatere. Dată fiind cercetarea noastră și diversele experiențe din viață – de la întâlnirile cu soțiile noastre și până la întâlnirea noastră, de la îngrijirea pacienților incurabili și până la construirea latrinelor în sate sărace –, considerăm că însuși faptul că suntem conectați cu alți oameni contează cel mai mult și că, legând studiul indivizilor de studiul grupurilor, știința rețelelor sociale poate explica multe chestiuni legate de experiența umană. Această carte se concentrează pe legăturile noastre cu ceilalți și pe felul în care acestea afectează emoțiile, sexul, sănătatea, politica, banii, evoluția și tehnologia. Însă această carte este în primul rând despre ceea ce ne face pe noi unici, ca oameni. Pentru a ști cine suntem trebuie să înțelegem cum suntem conectați între noi.
Din volumul în curs de apariție la Curtea Veche Publishing