Compania petroliera americana ConocoPhilips a cumparat 7,6% din Lukoil, adica participatia statului rus, informeaza BBC News.
ConocoPhilips a finalizat recent afacerea, dupa ce alti cumparatori potentiali nu au reusit sa egaleze oferta de 1,98 miliarde de dolari facuta in cadrul licitatiei guvernametale.
Castigatorul licitatiei s-a plasat cu putin peste pretul de deschidere de 1,9 miliarde de dolari stabilit de guvernul rus.
Afacerea este cea mai noua dintr-o serie de investitii majore ale firmelor straine in Rusia.
Companiile din exterior sunt dornice sa consolideze pozitiile din Rusia, teritoriul cu unele dintre cele mai mari rezerve de titei.
Anul trecut, compania britanica BP a cumparat 50% din TNK pentru suma de 4 miliarde de dolari, cea mai mare investitie de acest tip.
Lukoil si ConocoPhilips au declarat ca urmaresc sa formeze o alianta strategica bazata pe afaceri comune concentrate pe activitati de explorare si productie in nordul Rusiei si in Iraq.
“Aceasta investitie se incadreaza in strategia noastra de majorare a rezervelor si a productiei mentinand costuri reduse”, a afirmat James Mulva, director executiv al ConocoPhilips.
Analistii au pareri favorabile tranzactiei.
“ConocoPhilips face o investitie de aproape 2 miliarde de dolari in piata de petrol si gaz din Rusia ceea ce reprezinta un vot imens de incredere”, a declarat Scott Semet, directorul departamentului de cercetare a pietei de la MDM Financial Group.
“Este o achizitie excelenta pentru ei”, a adaugat Semet.
In conditiile actuale, ConocoPhilips isi poate majora participatia in Lukoil la un maxim de 20%.
Compania spera sa scoata bani din achizitie incepand cu 2005.
Au existat ingrijorari conform carora implicarea statului rus in afacere ar tine departe cumparatorii straini de investitia in Lukoil.
Aceste temeri fusesera amplificate de investigatia agresiva a Iukos, rivalul principal al Lukoil.
Unii analisti privesc urmarirea Iukos ca parte a strategiei statului rus de reimpunere a controlului asupra industriei petroliere din Rusia. Mare parte din aceasta industrie a fost vanduta prin privatizarile grabite de la inceputul anilor ’90.
Altii sugereaza ca toata afacerea cu Iukos este un raspuns dur la ambitiile politice al fostului director Mihail Hodorkovsky, sustinator al grupurilor liberale din opozitie. Hodorkovsky se afla in prezent in inchisoare fiind condamnat pentru frauda si evaziune fiscala.