Transportatorul de produse petroliere prin conducte Conpet Ploiești (COTE) ar putea să distribuie dividende în valoare de 104,8 mil. lei (25,5 mil. euro) în acest an, echivalentul unui nivel brut de 12,1 lei/unitate, dacă cele două propuneri de pe ordinea de zi privind alocarea de dividende din profit și rezervele societății vor fi aprobate de acționari.

Conducerea Conpet va propune acționarilor distribuirea sumei de 34,8 mil. lei, reprezentând 90% din profitul anului precedent, în condițiile în care legea prevede ca minim 90% din profitul firmelor de stat pe anul 2010 să fie acordat ca dividende.

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), a precizat ca pe lângă această sumă Conpet să mai acorde dividende din rezervele societății de 70 mil. lei, care se cumulează cu dividendul propus de conducerea Conpet, astfel că dividendul brut ce ar putea fi acordat de companie s-ar putea ridica la 12,1 lei/unitate, respectiv 24% din prețul titlurilor Conpet de pe Bursă, de 49,89 lei/acțiune.