Directorii din consiliile de administratie incep sa interactioneze mult mai des cu investitorii si cu angajatii de la nivelurile inferioare ale companiilor pe care le supravegheaza.
In mod traditional, directorii din consiliile de administratie nu erau la curent cu fiecare detaliu al companiei din care fac parte. Aproape tot ceea ce stiu despre o afacere afla de la management si foarte rar se intorc in “transee” pentru a vorbi cu investitorii sau angajatii. Unii dintre ei sunt pasivi in fata puternicilor CEO, care vad consiliul de conducere lipsit de putere, scrie Wall Street Journal Europe.
Acum vechea metoda de a face afaceri incepe sa se destrame. Directorii se amesteca printre angajati pentru a gasi substraturile unor probleme “fierbinti”. Deschid canale de coumunicare cu investitorii pentru a le asculta plangerile. Isi angajeaza consilieri proprii pentru a verifica de doua ori deciziile managementului. Si chiar preiau responsabilitati care au apartinut candva conducerii executive, cum ar fi numirea noilor membri ai consiliului de conducere.
“Directorii sunt acum mult mai aproape de controlul intern decat au fost vreodata”, spune Paul Lapides, co-fondator si director al Centrului de guvernare Corporatist al Universitatii din Kennesaw, Georgia. “Din ce in ce mai multi directori incep sa-si dea seama ca a pune intrebari grele despre companie este dificil daca managementul filtreaza toata informatia.”
La un anumit nivel, consiliile de conducere ale companiilor americane listate la bursa nu mai au sanse de a deveni mai agresive. Noile reglementari legate de indatoririle directorilor impun multe schimbari. Legea Sarbanes-Oxley adoptata in 2002, spre exemplu, cere consiliilor de conducere corporatiste sa stabileasca numirea comitetelor formate numai din directori independenti.
Si directorii par ca accepta noul nivel de responsabilitate. Standardele cele mai inalte de astazi permit unor directori sa aplice practici pe care le-au sprijinit, dar nu au avut niciodata puterea sa le impuna.
Cei mai multi dintre experti vad aceste schimbari ca o metoda mai eficienta de a crea echilibru si de a face verificari mai bune. Dar ei avertizeaza ca consiliile de conducere n-ar trebui sa-si depaseasca atributiile si sa incerce sa creeze singure noi politici.
“Responsabilitatea unui consiliu de conducere este supravegherea bunului mers al companiei, nu managementul”, spune Allan Reich, avocat la firma Seyfarth Shaw in Chicago si membru in consiliul de conducere al firmei de investitii Oakmark Funds. “Astazi consiliile de conducere se afla exact acolo unde trebuie”, intre management si supraveghere. Acest lucru este bun “atat timp cat nu depasesc limita”, adauga el.
In trecut, directorii nu prea aveau contact cu actionarii, chiar si cu cei mari. Managementul era vocea oficiala a companiei si rareori puteau investitorii sa contacteze membrii consiliului de conducere altfel decat prin intermediul presedintelui sau al CEO-ului. Warren Batts, profesor de management la Universitatea din Chicago, isi aminteste ca a facut parte din consiliul de conducere al unei companii listate unde actionarii ajungeau sa ia legatura cu directorii cautand numerele lor de-acasa in cartea de telefon.
Cu toate acestea, a auzi si alte pareri din afara managementului te face un director bun, spune Charles Elson, sef al scolii de business John Weinberg din cadrul Universitatii Delaware. De asemenea, el face parte din consiliile de conducere a trei companii listate.
Printre alte lucruri, lipsa de contact inseamna ca directorii sunt izolati de plangerile exterioare, iar investitorii nu au acces la singurii oameni care pot contesta deciziile managementului si au raspunderi executive.
Acum situatia incepe sa se schimbe. In 2003, Bursa din New York a inceput sa ceara companiilor listate sa spuna “partilor interesate” cum pot gasi directorii din afara managementului. Aceasta duce la masuri simple cum ar fi gasirea informatiei la secretariatul companiei sau pe un web site.
Nu numai investitorii au mai mult acces catre directori, ci si angajatii. Din ce in ce mai des, directorii incearca sa studieze cu mai multa atentie companiile pentru care lucreaza, vorbind cu muncitorii. Consiliul ar putea vizita fabricile sau magazinele unei companii sau s-ar putea intalni cu echipele de muncitori, fara sa fie tinuti de mana de CEO sau alti executivi.
In prezent, directorii nu se vor alatura consiliului de conducere daca accesul nu este liber pentru angajati, in special cei care lucreaza pentru managementul de top, spune Steve Mader, vicepresedinte al firmei de cercetare Christian & Timbers in Boston. “Vor sa stie ca pot suna pe oricine fara interventii si obiectii”, spune el.
Acest lucru ajuta directorii nu doar sa observe mai bine operatiunile companiei, dar si sa detecteze orice problema a companiei. In trecut, directorii ar fi aprobat un plan de afaceri fara sa-l asculte ore in sir. Acest lucru ducea la luarea unor decizii in mod mecanic, dupa ce puneau cateva intrebari de rutina.
Acum directorii devin “caini de paza” mai agresivi. Sunt mai implicati in investigarea propunerilor managementului si in urmarirea acelor planuri pentru a vedea cum progreseaza.
Unul dintre clientii lui Reich a prezentat consiliului o propunere de afaceri semnificativa. Odata ce directorii si-au dat aprobarea, ei au fost interesati in continuare de evolutia proiectului. Au luat masuri pentru a ramane la curent cu situatia. Prima miscare: presedintele nonexecutiv si-a planificat sa asiste la intalnirea echipei proiectului pentru a vedea daca initiativa are rezultatele asteptate. “Acum cinci ani, nu cred ca ai fi gasit vreun membru al consiliului de conducere sa asiste la o intalnire de acest gen”, spune Reich.
Consiliile de conducere aduc consultanti externi care sa-i ajute sa inteleaga mai bine planurile complexe de afaceri si uneori chiar sa le imbunatateasca. Janet Clarke, director in boardul catorva companii bine cunoscute, printre care si producatorul de calculatoare Gateway, spune ca directorii nu au de ales, avand in vedere responsabilitatile posturilor pe care le ocupa. “La sfarsitul zilei, raspunderea se opreste la consiliul de conducere”, spune Clarke, care declara ca a adus experti din exterior pentru a reanaliza planurile managementului.
Cu toate acestea, este o arie foarte sensibila, spun directorii si avocatii corporatiilor. Consiliul trebuie sa fie foarte atent, altfel managerii se vor gandi ca sunt suspectati sau ca sunt lipsiti de incredere.
Membrii consiliului trebuie sa fie si mai atenti pentru a nu abuza de atributiile lor. Cu cat exista mai multi membri in consiliul de conducere care isi asuma un rol activ, linia dintre management si conducere poate deveni neclara, spun consultantii si unii directori. Reich isi aduce aminte de o situatie in care un membru al consiliului cu importante cunostinte de contabilitate a inceput sa puna la indoiala si chiar sa critice deciziile directorului financiar si ale echipei acestuia. “Persoana respectiva isi folosea cunostintele pentru a inlatura autoritatea directorului financiar”, a spus Reich.
Aceasta poate diminua credibilitatea executivilor si poate submina abilitatile lor de a-si face treaba, spune Batts. “Pentru ca am fost CFO la patru companii, pot sa spun ca a fost o munca grea. Nu ai nevoie de nimeni care sa-ti arate ce sa faci”, spune el.
Directorii isi atribuie independenta intr-un fel decisiv: preluand controlul operatiunilor asupra consiliului in sine. In trecut, directorii erau in general luati de mana de catre CEO, creand relatii confortabile si posibile conflicte de interese.
Si directorul executiv, care adesea era si presedintele consiliului, domina procedurile consiliului, de la programarea intalnirilor la prezenta in cadrul fiecarei intalniri, ceea ce priva directorii independenti de a vorbi liber.
Astazi, autoritatile americane impun schimbari mari in aceste domenii. Legea Serbanes-Oxley cere numirea independenta a comitetelor de catre directori. Iar consiliile burselor cer acum companiilor listate sa tina intalniri regulate ale executivilor fara prezenta managementului.