Consiliul Concurenței (CC) a amendat cu 7,8 mil. lei (1,8 mil. euro) companiile din industria farmaceutică Baxter și Belupo și distribuitorii acestora pentru “încheierea unor înțelegeri privind interzicerea exportului de produse Baxter, respectiv Belupo”. Astfel, Baxter împreună cu distribuitorii Actavis, Farmaceutica Remedia și Sofmedica au fost amendați cu aproape 6 mil. lei (circa 1,4 mil. euro) pentru “încheierea unor înțelegeri care conțineau clauze privind interzicerea exportului de produse Baxter”. Totodată, compania Belupo din Croația și distribuitorul local A&G Med Trading au fost amendați cu circa 1,8 mil. lei (0,4 mi

. euro) pentru încheierea unei înțelegeri care conținea o clauză privind interzicerea exportului de produse Belupo. Concurența a mai precizat că Baxter și Farmaceutica Remedia și-au recunoscut fapta și, ca urmare, au beneficiat de o reducere de 20% a amenzii. Contactați de ZF, reprezentanții Actavis și cei ai Belupo au spus că nu au primit nicio decizie oficială de sancționare, iar după ce o vor primi vor analiza opțiunile legale.

Reprezentanții Sofmedica au spus că iau în considerare posibilitatea de a contesta amenda și că “relația contractuală datează din anii 90, când România nu era parte din UE și astfel de clauză nu reprezenta o problemă, iar din omisiune nu s-a modificat”. Reprezentanții A&G Med Trading și cei ai Farmaceutica Remedia nu au făcut niciun comentariu până la închiderea ediției. Reprezentanții Baxter nu au putut fi contactați.