Consiliul Național al PC a aprobat, luni, în unanimitate, ruperea protocolului cu PSD și validarea alianței cu PNL, informează Mediafax.
În discursul rostit în fața membrilor Consiliului Național, președintele PC, Daniel Constantin, a afirmat că preamblul protocolului de colaborare cu PNL prevede un set de valori, un set de principii și un set de măsuri pe care PC, împreună cu PNL, să le promoveze în perioada următoare.
“Aceasta este elementul definitoriu al acestei alianțe cu PNL și nu așa cum încearcă prin mijloace specifice actuala putere să facă acea propagandă că facem un protocol cu PNL să ne împărțim funcții sau nu știu ce altfel de privilegii. Ceea ce vrem să facem, necesitatea constituirii acestei alianțe, pleacă în primul rând de la nevoia oamenilor”, a susținut Constantin.
El a precizat că PC va semna alianța cu PNL și va deschide calea dialogului către PSD. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.