Comisiile de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului îl vor audia luni pe Cris­tian Constantinescu, fost președinte al UNSAR și fost director general al Allianz-Țiriac Asigurări, propus de PDL pentru funcția de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Conducerea PDL îl propune pe Constantinescu pentru conducerea CSA, iar acesta, împreună cu celelalte propuneri pentru Supravegherea Asigurărilor, vor fi audiați luni de comisiile parlamentare de buget-finanțe, a declarat liderul deputaților PDL Mircea Toader.

În luna iunie, înainte de vacanța parlamentară, PDL a anunțat că îi susține pentru CSA pe Cristian Constantinescu (președinte) și Cristian Ilie (membru), pentru CNVM pe Sorin Florescu (membru), iar pentru Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pe șeful Comisiei Naționale de Prognoză Ion Ghizdeanu (membru).

Mandatul Angelei Toncescu, 58 de ani, la conducerea CSA a expirat în luna iunie. În 2006 ea a primit un mandat pe cinci ani, fiind susținută de PNL. Anterior fusese președinte al Consiliului de Administrație al Asirom. Ea a avut ca misiune principală alinierea reglementărilor din asigurări la legislația UE.

Constantinescu, în vârstă de 61 de ani, este cel care a început să construiască Allianz-Țiriac în 1994, când a înființat, alături de alți specialiști în asigurări, societatea Asigurări “Ion Țiriac”, denumirea fiind schimbată după preluarea unei participații de 51% de către grupul german Allianz în anul 2000.

El s-a retras anul trecut de la conducerea Allianz-Țiriac și în anul în curs din funcția de președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România

(UNSAR), poziție pe care o ocupa din 1997 și pentru care a fost reales în 2010, cu un mandat de trei ani.

Consiliul CSA are șapte membri, dar trei mandate rămân în vigoare, unul urmând să expire anul viitor și celelalte două în 2015. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor reglementează o piață de circa 2 miliarde de euro pe care activează 40 de companii de asigurări.