Piața construcțiilor a scăzut cu 17% anul trecut, la 9,7
miliarde euro, iar în acest an se va încadra în cel mai bun caz în
intervalul 9,5-10 miliarde de euro, urmând să revină pe creștere în
2012, apreciază Laurențiu Plosceanu, președintele ARACO (Asociația
Română a Antreprenorilor de Construcții).
“Acest an a început cu stângul, se vorbește mult dar se face
puțin”, a spus reprezentantul ARACO, apreciind că sectorul ar putea
crește anul viitor, unul dintre motive fiind faptul că 2012 este un
an electoral. Potrivit datelor ARACO, numărul mediu de angajați din
sector a scăzut anul trecut cu 14% față de 2009, la 317.200 de
persoane, productivitatea lunară s-a comprimat de la 2.657 euro la
2.550 euro per angajat, dar salariul mediu lunar a crescut de la
1.532 lei la 1.580 lei. INS a raportat pentru 2010 o cădere pe
piața construcțiilor de 10,7%, acesta fiind sectorul cel mai
afectat de criză anul trecut.
ARACO a prezentat o serie de propuneri adresate autorităților pentru îmbunătățirea evoluției sectorului construcțiilor, precum și mai multe probleme care afectează acest segment. Printre cererile adresate autorităților se numără plata creanțelor aferente perioadei 2008- 2010, estimate la începutul anului la circa 750 mil. euro, promovarea unei proceduri de reeșalonare la plată a datoriilor, elaborarea unui registru al creanțelor de la entitățile achizitoare cu capital de stat cu precizarea datei estimate a plății sau promovarea de investiții în infrastructură și reablitare energetică a clădirilor.