Firma de consultanță în HR și executive search Qualia a numit-o în funcția de partener pe Laura Pissea, un executiv cu o experiență de peste șapte ani în domeniul resurselor umane, care a lucrat în companii precum UPC sau Verida Credit.
Laura Pissea lucrează în cadrul Qualia din martie 2011, când s-a angajat ca Senior HR Consultant. Din noua poziție, ea va coordona proiectele din domeniile marketing și IT, prin implicarea în proiecte de consultanță organizațională. Absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității din București, ea și-a început cariera în cadrul operatorului telecom UPC România (unde ultima funcție deținută a fost cea de recruiter), iar ulterior s-a angajat în cadrul Verida Credit, o instituție financiară nebancară care oferă credite ipotecare și imobiliare pentru persoane fizice, unde a fost inițial HR Specialist, iar apoi HR Manager.
Qualia este o companie cu activități în domeniile executive search, evaluare de personal și analiză organizațională, cu afaceri de aproape 120.000 de euro în 2010. Compania este condusă de Floriana Enescu.