Scenariul optimist spune că în 2011 s-ar putea construi încă 42 de kilometri de autostradă, ceea ce ar duce “rețeaua de autostrăzi” din România la aproape 350 de kilometri. Scenariul pesimist spune că nu se va termina nimic.
A mai trecut o jumătate de an care a început cu la fel de multe promisiuni ca și anii anteriori în ce privește construcțiile de autostrăzi. Cu doar 314 kilometri de autostrăzi, România stă la coada ierarhiei UE la capitolul șosele mari, iar anul 2011 nu are semne mai bune, scrie revista Business Magazin (www.bmag.ro).
Ca și altădată, doar promisiunile sunt mari. În acest moment, România are în construcție șapte tronsoane de autostradă, cu o lungime cumulată de circa 193 de kilometri, la care se adaugă încă două tronsoane de 83 de kilometri, a căror situație este incertă însă în acest moment.
De ce incertă? Pentru că în cazul uneia dintre autostrăzi, Cernavodă – Medgidia, lucrurile nu se vor mișca mai devreme de luna august, când vor fi anunțați noii constructori ai acestui tronson, al cărui contract cu francezii de la Colas a fost reziliat în aprilie. În colțul opus al țării, în partea de nord-vest, cel de-al doilea tronson cu probleme, Suplacu de Barcău – Borș, de pe Autostrada Transilvania, își așteaptă în continuare finanțarea.
“Din experiența anilor trecuți și dacă ne uităm de asemenea la stadiul actual al lucrărilor pe aceste tronsoane, ne vom da seama că este puțin probabil să vedem autostrăzi finalizate anul acesta”, spune Florin Popa, managing partner al companiei de consultanță în construcții Vitalis Consulting.
La
începutul anului, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România (CNADNR) anunța că anul acesta vom circula pe
încă 83 de kilometri de autostrăzi, la care ar fi urmat să se
adauge 34 de kilometri de variante de ocolire realizate la standard
de autostradă; la jumătatea anului însă, instituția și-a schimbat
la 180 de grade estimările.
Vom avea doar câteva trosoane inaugurate parțial, unde se va putea circula doar pe câte o bandă pe sens.
Citiți mai multe despre motivele pentru care constructorii străini, renumiți la ei acasă pentru punctualitatea cu care își onorează obligațiile, nu reușesc să facă același lucru și în România în numărul din această săptămână al revistei Business Magazin (www.bmag.ro).