Consumul de zahăr din România va stagna în acest an la aproape
550.000 de tone, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a
populației, iar piața este estimată la 275 milioane euro, a
declarat directorul executiv al Patronatului Zahărului Gheorghe
Bejan.
“Acest consum crește în anii extrem de favorabili fructelor și
legumelor (conserve) și se comportă corespunzător în anii
dificili. Cum 2010 a fost un an dificil și puterea de cumpărare a
scăzut, nu ne așteptăm la creșterea cifrei de 550.000 de tone de
zahăr”, a afirmat Bejan.
El a adăugat că scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor și
creșterea TVA la 24% au dus la diminuarea livrărilor.
“Producătorii așteaptă însă finalul de an, sărbătorile
însemnând o perioadă importantă pentru vânzări”, a spus
Bejan.
Din consumul total de zahăr, aproape 200.000 de tone reprezintă
producție internă, iar restul importuri din statele
europene.
“În țară, se produc circa 100.000 de tone de zahăr din sfeclă la
fabricile din Roman, Bod, Luduș și Oradea, și aproape 100.000 de
tone de zahăr din zahăr brut la unitățile de producție din Corabia,
Călărași, Buzău, Liești, Urziceni, Bod și Oradea. Restul, adică
aproximativ 350.000 de tone, reprezintă zahăr alb importat din UE”,
a spus reprezentantul Patronatului Zahărului.
El a adăugat că în acest an producția internă a scăzut în contextul
în care Uniunea Europeană a renunțat la producția din zahăr brut
sub regim de cote. Astfel, dacă anul trecut România avea o cotă de
rafinare a zahărului brut din trestie de zahăr de 330.000 de tone,
în 2010 cantitatea a scăzut la 100.000 de tone.
Potrivit patronatului, consumul industrial (răcoritoare, băuturi,
dulciuri și conserve) reprezintă aproape 60% din consumul total,
iar restul înseamnă vânzarea “la raft” sau către producătorii
alimentari mici și medii.
În România se cultivă aproape 20.000 de hectare de sfeclă de
zahăr.
“Tendința este de a se restrânge suprafața, împreună cu creșterea
cantității recoltate/hectar și de apropiere a loturilor de fabrică
corespunzătoare – costuri mai mici de transport”, a mai spus Bejan.
Companii
Consumul de zahăr va stagna din cauza scăderii puterii de cumpărare
Consumul de zahăr din România va stagna în acest an la aproape 550.000 de tone, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a populației, iar piața este estimată la 275 milioane euro, a declarat directorul executiv al Patronatului Zahărului Gheorghe Bejan.