Jon McGregor – Până și câinii. Traducere din limba engelză și note de Lucian Niculescu. Jon McGregor este un britanic născut în 1976, a publicat romane și proză scurtă. Romanul de față a primit prestigiosul International IMPAC Dublin Literary Award.
„Într-o zi geroasă dintre Crăciun și Anul Nou, doi polițiști descoperă cadavrul unui bărbat într-un apartament mizer. Cunoscuții bărbatului însoțesc cadavrul la morgă, apoi asistă la disecție și la incinerare, în vreme ce rememorează episoadele importante ale propriilor vieți, desfășurate în marginea societății. Drogați și alcoolici, vulnerabilii și indezirabilii prind glas, dând la lumină o elegie în care se înnoadă speranțele, dezamăgirile, prieteniile și poveștile de iubire ale unor oameni cât se poate de obișnuiți. Într-un stil inedit și provocator, Jon McGregor spune în romanul Până și câinii o poveste care nu te poate lăsa indiferent.”
„Ca autor, e foarte periculos să-ți stabilești o agendă politică, pentru că vei sfârși prin a le impune personajelor propria ta perspectivă, în loc să lași povestea să își urmeze cursul firesc. Dar nu cred nici că ficțiunea ar trebui să fie o zonă ferită de orice influență din sfera politicului. În Până și câinii am vrut ca povestea să aibă prioritate și să las chestiunile sociale să iasă la suprafață în mod firesc. (…) Nu am vrut să scriu o carte despre droguri sau despre oamenii fără adăpost, sau despre a fi sau a nu fi mort. Nici nu cred că am făcut-o. Am scris o carte despre acești oameni; despre Robert, mortul de pe podea, și despre Laura, fiica lui, și despre Heather, Danny, Ant, Steve, Ben, Jamesie și Maggie, prietenii lui. Am scris o carte despre ce se întâmplă când oamenii nu se mai iubesc pe ei înșiși sau când lasă un obicei plăcut să pună stăpânire pe viața lor, și am scris o carte despre cât de puternice pot fi voința și dorința cuiva de a supraviețui. Și e ceva acolo și despre câini, dar foarte puțin.“ (Jon McGregor)
Olga Slavnikova – Dușmanul poporului. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu. Născută în 1957, Olga Slavnikova este și ea o scriitoare de romane multi-premiate. „Maksim T. Ermakov, brand managerul unei companii de ciocolată, se luptă cu înverșunare să reziste presiunilor unei societăți uniformizante. Idealul lui este să își cumpere o locuință – un gest sinonim cu libertatea, prin care visează să se distingă de masa amorfă a moscoviților. Într-o zi se trezește la birou cu niște agenți ai departamentului de prognoză socială și află că este, într-adevăr, așa cum și-ar fi dorit, un individ ieșit din comun. Vestea bună are însă și un revers: Maksim T. Ermakov trebuie să își tragă un glonț în cap. După spusele celor doi agenți, însăși existența lui este un atentat la siguranța mondială și amenință să declanșeze un lanț nesfârșit de catastrofe, de la tsunami-uri și atacuri teroriste la o criză economică mondială și un nou război în Caucaz. Viața a sute de mii de oameni depinde de martiriul lui.
Numai că pentru Maksim T. Ermakov, marea dilemă a poporul rus, formulată de Dostoievski – «Să salvez lumea sau să beau și eu o ceașcă de ceai?» – a fost rezolvată în favoarea ceaiului. Agenții fac tot ce le stă în putință ca să îl convingă să se sinucidă, hărțuindu-l, mituindu-l și chiar punându-i la dispoziție un pistol. Dar Maksim T. Ermakov nu se dă bătut și, în numele dreptului la viață și la ceai, depune eforturi de-a dreptul eroice numai și numai ca să nu devină erou.”
Natalia Kliuceariova – Ultima oprire, Rusia. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu. Autoarea este cea mai tânără dintre cei trei, născută în 1981. Romanul de față este primul publicat și a fost încununat cu Premiul de Debut al Rusiei. „Mânat de curiozitate, de o rară iubire de semeni și de un excentric pariu cu sine, Nikita se urcă într-o zi în tren și pornește de-a lungul și de-a latul țării, ca să afle dacă există fericire în Rusia. Istorisirile pe care le adună pe drum, ca un vrednic povestaș, nu încetează să îl surprindă: prin fața ochilor i se perindă o Rusie a călugărilor travestiți și a travestiților convertiți, a poeților anarhiști și a vagabonzilor filosofi, a revoluționarilor dezabuzați și a fataliștilor împăcați cu inacceptabilul. O Rusie a clarobscurului, în care întotdeauna se râde cu un colț al buzei îndoit în jos. Curând însă, lucrurile se precipită, în aer se simte parfumul unei noi revoluții, iar lui Nikita îi devine clar că nu mai poate rămâne un spectator pasiv al evenimentelor. Dar ce poate face atunci când întâmplările se împletesc cu amintirile, iar Rusia pe care o caută începe să semene tot mai mult cu Rusia de care încearcă să fugă?”
„Criticii ruși au văzut cartea ca pe o provocare intelectuală, o farsă și o enciclopedie a vieții în Rusia. Călătoria cu trenul este un pretext narativ cu ajutorul căruia autoarea ne prezintă o surprinzătoare, amuzantă și emoționantă galerie de personaje: o actriță porno care scrie poezie revoluționară, un activist comsomolist trecut de prima tinerețe, un disident care lucrează pentru serviciile de securitate și traduce din filosoful neomarxist Slavoj Žižek, un profesor de literatură care își vindecă studentul de existențialism citindu-i din Henry Miller sau un muncitor căruia nu îi vine să creadă că statul l-a lăsat de izbeliște și care rămâne să moară singur în satul lui, așteptând în zadar un ajutor social care nu mai vine niciodată. Nikita ascultă toate poveștile celor pe care îi întâlnește în călătoria lui, în timp ce încearcă să fugă de propriul trecut și de golul pe care l-a lăsat în viața lui dragostea pentru Iasia cea cu părul colorat.”