Lipsa unor contracte efective, rezultatul unei relatii sociale la nivel formal deficitare, se traduce in termeni economici prin costuri mari ale tranzactiei, si pe cale de consecinta printr-o productivitate scazuta. Costurile mari ale tranzactiei la randul lor, in cazul concret al Romaniei, inseamna o performanta economica slaba de ansamblu. Contractul CEC-SOV Invest, pentru si mai multa concretete, a concentrat de mai bine de o luna eforturile tehnocratilor in cautarea raspunsului la marea intrebare – a existat el sau a fost doar o iluzie? Aceeasi soarta au impartasit-o si cele cateva procese ce acompaniaza privatizarea Tutunului Romanesc sau a Petromidiei. In cazul in care probleme care implica multe milioane de dolari au aceasta soarta, dorinta cetateanului platitor de intretinere, impozite si oale sparte de a capata mult dorita apa calda, pentru care s-au semnat totusi ceva contracte, pare o pretentie exagerata.
Fireste, in fiecare dintre aceste cazuri exista motive temeinice pentru justificarea disfunctionalitatilor, motive explicate cu lux de amanunte de catre oficialitati in talk-show-uri, insa aceste disfunctionalitati au fost tot mereu aceleasi in cei zece ani, starnind o monotonie cel putin neplacuta. Mai mult, exista si situatii triviale in care incompetenta oficialitatilor de a impune un minim de disciplina este evidenta – in acest context promisiunea de a face ordine printre gainarii din piete pare o atractiva promisiune in oferta electorala”.
Increderea se bazeaza doar pe certitudini
In Statele Unite, in Japonia, in general in mai toate alcatuirile economice pe care istoria le-a cunoscut, chiar si in incropirea bizara denumita azi tranzitia romaneasca, increderea a jucat un rol extrem de important fie ca a fost vorba despre stravechiul negot, fie ca este vorba despre modernul business. Motivele care stau in spatele acestei realitati sunt insa extrem de variate de la caz la caz – in vreme ce increderea din Occidentul modern este dublata, vegheata de un sistem judiciar extrem de functional si deseori utilizat, increderea romanului se bazeaza pe lipsa de alternativa – un contract scris nu este mai mult decat un petic de hartie uneori stampilat, alteori semnat, dar niciodata o garantie. In acest mediu aproximativ, fie ca esti modest cetatean, fie ca te numesti companie multinationala, trebuie sa te bazezi pe increderea in relatiile pe care, natural, trebuie fie sa le ai, fie sa le cumperi. Nu este vorba despre occidentalul “networking”, strans legat de “public relations”, ci despre foarte romaneasca relatie de zi cu zi. Marile si micile afaceri fac abstractie de banalele formalitati de hartie numite contracte. Chiar atunci cand ele exista pe hartie, aplicarea lor depinde numai de vointa partenerilor, interventia Justitiei fiind in cel mai bun caz lenta, in cel mai rau contraproductiva si niciodata o certitudine pe care sa te bazezi.
Cine are nevoie de contracte
In definitiv, cetateanul, la nivelul sau microeconomic unde isi duce viata, se descurca binisor chiar si fara contracte – ba chiar se descurca mai bine decat cu ele. Cumpara soft piratat uneori bun alteori prost, cumpara marfuri de pe piata neagra ieftine si bune”, fara licenta, accize, TVA si alte chestii care oricum nu i-ar fi folosit mai mult. Plateste sau nu ceva intretinere, acum tot mai mare, si primeste in schimb ceva servicii, de cele mai multe ori pe masura restantelor. Radet se mai cearta uneori cu Termoelectrica, mai dispare apa calda cate o saptamana, dar in rest lucrurile merg – nu poti sa lasi un oras fara utilitati, iar in cazul aceasta contractul ramane exact ceea ce a fost mereu – o simpla bucata de hartie pe care nu are rost sa il complicam ca sa spuna exact ce si cum. Oricum, nimeni nu poate preciza cu exactitate cum ar trebui sa se intample in astfel de cazuri conform legii, cu exceptia unor specialisti care mai apar in cate un talk show din noapte. La fel se intampla si cu piata neagra – de ce ar cumpara cineva soft cu licenta, cand poate cumpara unul piratat? De ce si-ar face el cumparaturile de la supermagazin, cand aproximativ aceleasi produse le poate cumpara din piata Matache mult mai ieftin?
Ar parea ca pana la urma chiar e mai bine fara contracte, iar tot Occidentul se inseala cu toate hatogariile lui. Este insa un bine relativ, o supravietuire de pe o zi pe alta, un vesnic motiv de tanguiala ca “asa e la noi”. ai, in cele din urma, motivul pentru care o oarecare stabilitate economica (pusa in pericol de cateva zile mai calduroase) este un fapt nemaivazut in ultimii zece ani.
O perspectiva sociala
Lipsa unor relatii sociale la nivel formal face parte din mostenirile cele mai grave ale regimului socialist, mostenire care isi arata roadele la mai bine de zece ani de la disparitia oficiala a structurilor comuniste. Amalgamarea populatiei rurale cu cea urbana, nascocirea unui numar important de conflicte etnice, religioase si “de clasa”, care in timp au capatat ceva concretete, a facut ca interactia sociala sase refugieze la nivel familial, de unde s-a dezvoltat in anii de tranzitie in toate domeniile vietii publice. Astfel, afacerile au devenit “afaceri de familie”, politica, “politicade famile”, iar nepotismul a devenit regula. Nivelul economic modest a fost un mediu extrem de favorabil dezvoltarii unor astfel de relatii, analogiile cu Sudul sarac al Italiei, o adevarata pepiniera a Mafiei, este izbitoare.
Celalalt tip de relatie sociala, cel formal, dezvoltata de Occidentul modern dupa razboi, este cel perceput din romania drept unul rece, inuman, “sa vezi acolo, ce reci sunt, nu e ca la noi”, mai explica romanii intorsI de “afara” cu un aer de cunoscator. Se prea poate ca in cartierele new-york-eze sa nu potI imprumuta de la vecina trei oua pentru o omleta, insa este sigur ca in plan economic, rigoarea nemteasca a dat rezultate bune. Chiar sI in Europa, faptul catarile Sudului, mai aproape de o relatie destinsa, informala, sunt mai sarace decat cele nordice poate fi mai mult decat o intamplare.
Conceptul de “economie de retea”
Exista bunuri sau actiuni a caror posesiune sau exercitare are o utilitate nula. Un exemplu didactic este faxul, absolut inutil intr-un singur exemplar. Plata intretinerii, la fel de inutila in cazul in care ceilalti sunt restantieri, este un alt exemplu, iar o ilustrare la nivel si mai abstract este lipsa unor contracte efective. Castigul adus de raspandirea pe scara larga a acestor bunuri (mai multe faxuri, mai mmultI patitori de intretinere, relatii contractuale formale solide) este insa deosebit, fiind o sursa reala decrestere economica si, mai mult, de imbunatatire a nivelului de trai.
Cine trebuie sa faca ordine
Daca, in mod natural, statului nu ii revin multe dintre atributiunile pe care si le asuma in momentul de fata statul roman, atunci rolul de construire a unor relatii formale este una dintre atributiunile naturale ale statului pe care statul roman, excedat de atatea treburi, este incapabil sa o indeplineasca. In acest caz, timpul este cel care va rezolva lucrurile insa, pierderile cauzate de incapacitatea structurilor oficiale de a face sa mearga niste structuri institutionale, asa bune-rele cum sunt ele, se vor insuma de-a lungul anilor. Iar o varianta de guvernare paternalista, pretentios denumita social democrata sau chiar o bizara combinatie social-liberala, nu poate decat sa amplifice aceste costuri. Perpetuarea iluziilor socialismului de piata sau inventarea unor doctrine noi, de genul social-liberalismului inseamna amanarea recunoasterii unei realitatI care va deveni tot mai dureroase pe zi ce trece. Toate variantele “socializate” ale pietei, indiferent de numele care li s-ar aplica, isI au radacina in convingerea intima, adanc inradacinata, ca modelul pietei este unul inuman, ca o varianta mai blanda artrebui gasita. In realitate, ar fi suficienta, pentru inceput, aplicarii legilor, asa inumane cum sunt ele.