Instanța a respins plângerile depuse împotriva rezultatului procedurii de atribuire a lucrărilor de construcție a tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, lot 1, astfel că autoritățile pot semna contractul cu asocierea Astaldi – MaxBoegl, câștigătoarea licitației companiei de drumuri (CNADNR), potrivit Boștină și Asociații.
„În acest moment nu mai există niciun impediment legal pentru ca autoritățile să nu poată semna contractul“, potrivit casei de avocatură, care a reprezentat consorțiul în acest proces. Curtea de Apel București a respins joi ca nefondată plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire, formulată de asocierea Porr Construct SRL – Porr BAU GmbH. Hotărârea este irevocabilă.
De asemenea, pe 4 noiembrie Curtea de Apel București a respins ca nefondată, tot printr-o hotărâre irevocabilă, plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire formulată de asocierea CCCF Drumuri și Poduri Timișoara -Societatea de Construcții în Transporturi – Luca Way. Construcția autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărțită în două loturi, pe o distanță totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno – portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit constructorului austriac Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.12.2013